- Publicitate -

Când se deschide Târgul de Crăciun de la Ploiești și unde va fi amenajat

Spre deosebire de alte orașe, unde târgul de Crăciun a  început în noiembrie, cel de Ploiești se va deschide la jumătatea lunii decembrie.

Acesta va fi amenajat în zona centrală – pasajul pietonal Nichita Stănescu.

- Publicitate -

Organizator va fi Servicii Gospodărire Urbană (SGU), societatea Consiliului Local Ploiești.

”Am început să montăm primele căsuțe, care vor fi spații comerciale pentru produse de sezon. De asemenea, vom monta și un patinoar”, a declarat Adrian Semcu, directorul SGU Ploiești, pentru Observatorul Prahovean.

În zona centrală va fi montată și o scenă unde vor fi susținute spectacole de colinde.

- Publicitate -

Citește și Rămași fără târg de Crăciun, ploieștenii le vizitează pe cele din Craiova, Sibiu și Brașov. Imagini trimise de cititori

Deși nu a fost anunțată oficial, data deschiderii târgului de Crăciun de la Ploiești va fi 15 decembrie.

În ceea ce privește iluminatul festiv de sărbători, Primăria Ploiești nu a făcut niciun anunț, iar până la data publicării acestui articol în oraș nu a fost montat vreun beculeț sau ornament de iarnă.

Reamintim că în emisiunea ”Proces Verbal”, difuzată pe platforma Observatorul Prahovean, primarul Andrei Volosevici a declarat că iluminatul festiv va fi aprins în jurul datei de 10 decembrie.

- Publicitate -

Detalii aici: Când se aprind beculețele de sărbători la Ploiești

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

15 COMENTARII

    • Hai sa blocăm și noi rafinăriile că poate așa se trezesc hotiiOlguța a cam supt toate fondurile mereu, până și cele de autobuze, că na, e psdista și noi?

  1. Mănânci…. borșit. Când eram copil în toată țara se aprindea iluminatul festiv după 18 decembrie când copii luau vacanta de iarna. Respect Ploiești.

    • Corect. Nu inteleg de ce toti incep cu Craciunul din noiembrie. E penibil, agasant si distruge tot farmecul Craciunului. La 15 sau 18 decembrie e destul timp inainte de Craciun. Si mai terminati cu beculetele si artificiile, se duc niste bani absolut aiurea, fata de alte cheltuieli absolut necesare.

  2. Bai ploieșteni tari în gură, mi s-a luat de voi ,v-a ținut … asta de primar fără apă caldă 3 luni și a-ți tăcut, v-a plăcut să stați jegoși, trebuia să îi rupeți capul și acum vă lamentati,lasilor.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -