Deși pare greu de crezut, elevii Colegiului Spiru Haret din Ploiești care urmează să susțină examenul de Bacalaureat în acest an sunt obligați să învețe și să participe la concursuri în condiții demne de Evul Mediu.
Aceștia își desfășoară cursurile într-o anexă a liceului, în săli de clasă în care pe jos este așezat linoleum, unde lumina este insuficientă, iar încălzirea este deficitară. Iar problemele nu se opresc aici.
Un alt exemplu al bătăii de joc la care sunt supuși elevi este grupul sanitar, care este folosit atât de băieți cât și de fete.
Situația ne-a fost semnalată de un grup de elevi pe adresa redacției, dar și de mai mulți părinți ai căror copii învață aici.
Mai mult, susțin aceștia, în ciuda solicitărilor adresate conducerii liceului pentru a găsi o soluție astfel încât elevii să poată învața în condiții decente li s-a sugerat să contribuie cu bani pentru modernizarea sălilor de clasă.
Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere conducerii Colegiului Spiru Haret din Ploiești cu privire la toate reclamațiile primite pe adresa redacției, însă directorul instituției, Stroe Sofia, s-a limitat să transmită că anexa care face obiectul nemulțumirilor elevilor, părinților și profesorilor are autorizație sanitară și aviz PSI.
Vă prezentăm integral reclamația primită pe adresa redacției
„Mă adresez dumneavoastră în calitate de elev la Colegiul Spiru Haret din Ploiești, în încercarea de a aduce la cunoștința opiniei publice o serie de preocupări legate de condițiile noastre de învățare. Acest mesaj este scris sub un pseudonim pentru a-mi proteja anonimitatea, în conformitate cu regulamentul școlii care interzice orice acțiuni care ar putea dăuna imaginii instituției.
Cu toate că suntem conștienți de importanța unei educații de calitate și a unui mediu de învățare adecvat, ne confruntăm cu numeroase probleme la Colegiul Spiru Haret din Ploiești. Întrucât ne simțim limitați în acțiunile pe care le putem întreprinde la nivel intern, ne-am hotărât să ne adresăm presei, sperând că această voce poate fi auzită și poate determina schimbările necesare.
Suntem elevii clasei a 12-a și am fost repartizați într-un corp separat, care unii îl numesc „anexă”. Această anexă nu este doar o chestiune de nume, ci o realitate tristă – spațiile de învățare sunt atât de mici încât ne simțim sufocați. În unele săli, băncile sunt amplasate într-un colț, astfel încât nu putem vedea tabla. Mai mult, soluția propusă pentru această problemă este una dezamăgitoare: să strângem fonduri pentru a cumpăra o tablă nouă. Este corect să ne revină nouă această responsabilitate sau nu ar trebui să beneficiem de condiții adecvate din start?
Problemele noastre nu se opresc aici. Clasele noastre au doar un singur geam, ceea ce înseamnă că vara sufocăm de căldură, iar iarna înghețăm. Situația nu este nouă; chiar și anul trecut, nu am avut încălzire în sălile noastre, așa că ne-am învățat lecțiile în condiții extrem de neplăcute. Acesta este motivul pentru care unii colegi au glumit spunând că ne încălzim de la propriul suflul.
Echipamentul tehnologic lipsește cu desăvârșire. Nu avem camere de filmat sau video-proiectoare, ceea ce face orele noastre să fie lipsite de componenta multimedia, atât de importantă în educația noastră. Ne întrebăm ce vom face în timpul săptămânii verzi, când anul trecut am avut doar prezentări pe video-proiector, și, de data asta, acest echipament pare să lipsească complet.
Băile noastre sunt o altă problemă. Avem doar o baie, iar aceasta este folosită atât de băieți, cât și de fete, în funcție de cum întrebi. Fetele sunt nevoite să iasă din clădire și să meargă în alta parte pentru a folosi toaleta. Acest lucru pare cu atât mai ciudat în contextul secolului XXI și al municipiului Ploiești. Mai mult, nu există nicio cameră de supraveghere, ceea ce ne face să ne simțim vulnerabili în cazul unor incidente.
Nu este vorba doar de elevi, ci și de profesorii noștri. Pentru a ajunge la noi, ei trebuie să parcurgă distanțe mari, indiferent de vreme. Acest lucru înseamnă că trebuie să facă naveta de la cancelarie până la corpul nostru, care este departe de clădirea principală. Ne întrebăm dacă este corect față de ei.
Monopolul exercitat de directoarea școlii este un alt aspect care ne preocupă profund. Lipsa transparenței și a dialogului cu elevii, părinții și chiar profesorii creează un sentiment de lipsă de încredere în sistemul nostru școlar.
Nu putem să uităm nici incidentele legate de presă. Atunci când au avut loc evenimente de interes public, precum incidentul în care o profesoară a fost amenințată de un elev anul trecut, comunicarea cu presa a fost evitată, ceea ce ne-a făcut să ne simțim neglijați. Astfel de evenimente nu sunt rare, dar nu întotdeauna ajung la urechile profesorilor sau, mai ales, la presă.
Pe lângă acestea, problema cu bursele de merit adaugă la lista noastră de preocupări. Procesul de acordare a burselor pare să fie confuz și obscur, și de multe ori nu înțelegem criteriile care stau la baza acestuia, probabil fiind ascunse de catre conducere. Cu toate acestea, suntem conștienți că este important să ne încurajăm performanțele academice.
În plus, din cauza incidentelor trecute, cum ar fi atacurile asupra profesorilor sau amenințările, s-a impus o politică de securitate strictă, care ne obligă să avem cartele pentru a intra în instituție. Cu toate acestea, aceasta pare să contrazică ideea de învățământ gratuit și, adesea, ne simțim neînțeleși în fața acestor reguli stricte. Cartelele de intrare costand bani pentru a le elibera, bani care sunt platiti din buzunarul eleviilor.
Toate aceste aspecte contribuie la un sentiment general de nemulțumire și dezamăgire printre elevii și profesorii de la Colegiul Spiru Haret din Ploiești. Sperăm că această mărturisire vă va ajuta să înțelegeți mai bine problemele cu care ne confruntăm și că autoritățile vor lua măsuri pentru a îmbunătăți condițiile de învățare și administrarea școlii noastre.
În lumina acestor preocupări, vă rugăm să ne sprijiniți în eforturile noastre de a aduce schimbările necesare. Suntem conștienți că presa are un rol vital în evidențierea acestor probleme și în determinarea autorităților să acționeze. Vă rugăm să puneți în lumină situația noastră și să ne ajutați să obținem o educație mai bună pentru noi și pentru generațiile viitoare.
Majoritatea profesorilor întârzie și se plâng de deplasarea lor zilnică. O întrebare care se ridică este cum vor face față când va ninge sau va ploua, deoarece trebuie să faca „naveta”. Profesorii sunt, de asemenea, dezamăgiți de condițiile în care trebuie să predea în corpul D, dar nu îndrăznesc să spună nimic, ramân la a doar ne întreba pe noi dacă ne putem muta.”
Punctul de vedere al conducerii Colegiului Spiru Haret cu privire la situația reclamată:
„Având în vedere adresa transmisă de redacția Observatorul Prahovean, înregistrată la Colegiul Spiru Haret, municipiul Ploiești cu nr 2813/12,09,2023 vă informăm că toate spațiile (săli de clasă)/clădiri (corpuri) deținute au autorizație sanitară și aviz PSI.”
Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere cu privire la această situație Inspectoratului Școlar Județean Prahova.

Sunt multe probleme la acest colegiu,din păcate nu se schimbă nimic…iar copiii suferă în continuare din coaza nepăsării conducerii!
Copiii creeaza majoritatea problemelor din cauza lipsei educației. N aveți idee ce comportament pot avea unii dintre ei. Nu cred ca problemele din poze sunt făcute de cei din conducere. 😉
ziua, ca daca era buna nu eram la scoala.
daca agata un steag de usa se face moscheea din alabastru
Tot arată decent. Să vedeți la Elie Radu ce condiții mizere au. Clasă de mate info băgată într-o cămară pe post de „clasă”.
Mergeți și în Toma Socolescu sa vedeți acolo cum arata. Nu mai zic de curte, care arata ca după bombardament. Terenul scolii a ajuns parcare
Nu pare articol scris de un elev.Mai degraba de cineva adult.Asta nu inseamna ca problemele nu exista.Sunt intrutotul de acord ca situatia ii depaseste de cei din conducere.Dar exista si o mare indolenta la nivel de scoala.Nu cred ca ii pasa cuiva
Scris de vreun părinte supărat pentru plodul lui. Și de unde știi de indolență la nivel de școală?
In principiu salile alea nu servesc drept sala de clasa permanenta pentru o anumită clasa, ci se folosesc pentru anumite ore, cum ar fi religie sau materii tehnice, sau pentru situații in care anumite clase nu au o sala disponibila in corpul principal pentru a desfășura ora. Desigur ca asta nu scuza dimensiunea redusa sau conditiile din baie, dar nu astfel de sali reprezinta regula din liceu. Iar felul in care arata baia este si o oglinda a elevilor, a tuturor ce am trecut pe acolo. Una peste alta, Spiru Haret arata mai bine decât majoritatea colegiilor din oras.
Sa inteleg ca materiile tehnice sunt mai prejos decat celelalte?
Doamne ferește! Nu sunt mai prejos, dar acolo isi tinore in principiu doar unii profesori, care de altfel nu sunt cu nimic mai prejos decat ceilalti, dar voiam sa subliniez ca nu asta e situatia scolii, acolo fiind doar vreo 5-6 sali si sunt folosite „in caz de nevoie”. Cand eram in clasa a XII-a făceam cam o data pe saptamana pregatire pentru Bacalaureat in mod GRATUIT la Limba Romana intr-o sala din asta, pentru ca in general erau libere. Nu sustin ca este locul ideal pentru a desfasura o ora, doar voiam sa evidentiez ca 90% dintre ore se fac intr-o sala normala, destul de incapatoare si cu grupuri sanitare cel putin decente. Una peste alta, ar trebui sa „multumim” pentru aceste realitati celor ce ne conduc care isi platesc imparateste rudele pe posturi inventate in loc sa fi investit in ceea ce ne lipsea. In fiecare scoala din Romania gasim profesori extraordinari care incearca sa scoata din noi ce e mai bun cu nimicul asta de il numesc politicienii „Romania Educata”. Nu sunt cadru didactic, nu sunt angajat al vreunei institutii de stat, doar un fost elev al liceului, nici macar unul dintre cei mai buni:)
Din păcate, s-a ajuns să se facă toate orele in ele din cauza numarului mare de elevi din ele. Sunt elevi care petrec și 7 ore in acele săli.
In ciuda lucrurilor încă nepuse la punct, care cu siguranță se vor rezolva, nu vorbește nimeni și de lucrurile bune! Profesori capabili de a ii forma pentru viitor, dar și de a ii modela din punct de vedere intelectual. Aceste săli se distribuie elevilor de clase mai mari din cauza numărului numeros de elevi…
Totodata, aceste sali și băile nu arată asa din cauza conducerii, ci din cauza elevilor indisciplinați, lipsiți de educatia părintească! 😉
Școala nu arata așa din cauza conducerii, ci din cauza elevilor needucați, fără cei 7 ani de acasă. Aceste sali se folosesc din cauza numărului mare de elevi si se distribuie celor mai mari, deoarece se presupun a fi mai înțelegători. Venim cu pretenții, dar nu cred ca va străduiți din punct de vedere educațional pe măsura dorințelor voastre..
Bucurați-va de anii de liceu si de profesorii super dedicați din aceasta scoala!