- Publicitate -

E oficial! Petrolul are un nou investitor. Președintele Claudiu Tudor a confirmat parafarea înțelegerii cu Marian Copilu

Inițial a fost un zvon, apoi ObservatorulPh a publicat în exclusivitate demararea auditului care să stea la baza negocierilor pentru ca Marian Copilu să cunoască situația financiară exactă a clubului și să decidă dacă este cazul să investească la Petrolul Ploiești.

- Publicitate -

În această seară, președintele clubului ploieștean a ne-a confirmat că s-a parafat noua colaborare, iar Marian Copilu devine astfel omul care va finanța Petrolul Ploiești.

Claudiu Tudor, președinte Petrolul Ploiești: ”Este adevărat, Marian Copilu este cel care investește în clubul prahovenilor.”

Detaliile schimbării majore vor fi detaliate în cursul următoarelor zile, suporterii așteptând cu nerăbdare să afle cât mai multe despre ce are de gând să facă Marian Copilu, cel care a obținut numeroase titluri de campion din poziția de președinte la CFR Cluj. În acea perioadă avea calitatea de angajat al unui club, de mâine devenind investitor.

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Tichete de Paște în valoare de 250 de lei. Cine sunt beneficiarii și unde se depun cererile

Românii cu situații sociale speciale pot solicita Tichetele de Paște la Direcția de Asistență Socială. Aceste tichete sunt în valoare de 250 de lei...

Un autoturism parcat a luat foc în apropiere de Spitalul CFR Ploiești (VIDEO)

Autoturismul care a luat foc era parcat în spatele Spitalului CFR, aproape de Gara de Vest a Ploieștiului. Imaginile cu intervenția pompierilor au fost...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Tichete de Paște în valoare de 250 de lei. Cine sunt beneficiarii și unde se depun cererile

Românii cu situații sociale speciale pot solicita Tichetele de Paște la Direcția de Asistență Socială. Aceste tichete sunt în valoare de 250 de lei...

Un autoturism parcat a luat foc în apropiere de Spitalul CFR Ploiești (VIDEO)

Autoturismul care a luat foc era parcat în spatele Spitalului CFR, aproape de Gara de Vest a Ploieștiului. Imaginile cu intervenția pompierilor au fost...

”Ne mănâncă șobolanii!” – cum arată zona din Ploiești despre care oamenii spun că nu a mai fost curățată de 10 ani

Chiar dacă nu este singura zonă din oraș care arată jalnic, ”încadrându-se perfect” în tabloul indolenței administrative care definește Ploieștiul ultimilor ani, cei care...

Cu permisul suspendat și sub influența drogurilor, un șofer de 36 de ani a fost oprit pe Autostrada A3 București-Ploiești

Sâmbătă după-amiază, Polițiștii Biroului de Poliție Autostrăzi A3, în timp ce acționau pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente rutiere, au oprit pe autostrada A3...

Incendiu în Vălenii de Munte. Focul a afectat o casă și mai multe anexe gospodărești

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte au fost solicitați în această după-amiază pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a izbucnit la...
Emisiuni
- Publicitate -

Acțiune a Poliției Rutiere pe DN1, la Bănești, o zonă unde se circulă cu mult peste 100 km/h

Acțiune în desfășurare pe DN1, sâmbătă seara, în zona Bănești din Prahova. Polițiștii speră să îi descurajeze pe șoferi să conducă sub influența drogurilor,...

FC Petrolul: Alexandru Musi și Denis Radu, doi petroliști convocați la naționalele de tineret ale României

Petrolul Ploiești se mândrește cu doi jucători din lotul actual care au fost convocați la naționalele de fotbal U21 și U20 ale României. Ambii...

2,97 – alcoolemia unui bărbat care conducea fără permis. A fost arestat pentru 30 de zile

Bărbatul a fost prins în Craiova, în timp ce conducea fără să aibă permis. La testarea cu alcooltestul a reieșit o alcoolemie de 1,1...

Rețeta de weekend la vlog Culinaria cu chef Escoffier Dan Neagu – Restaurant Bulevard Ploiești

Dacă este weekend, avem o nouă întâlnire cu delicioasele preparate din bucătăria Restaurantului Bulevard din Ploiești, rețete dezvăluite de maestrul Dan Neagu, chef Escoffier. Rețeta...

Suspiciune de Salmonela la ”Culinea- Nuggets cu pui”. Produsul este retras din LIDL

Producătorul GEKA retrage preventiv produsul ”Culinea Nuggets cu pui 500 g” cu termenul de valabilitate 03.02.2025, din lotul cu numărul ED03.02.2024 049502204845, cu suspiciune...
Emisiuni
- Publicitate -