După ce Observatorul Prahovean a publicat articolul Polițist local filmat în Ploiești cum conduce ”șmecherește”: semnalizează cu girofarul și ignoră pietonii aflați pe trecere [VIDEO], ziarul nostru a solicitat un punct de vedere și Poliției Rutiere din cadrul IPJ Prahova.
În urmă cu aproape două săptămâni, un cititor ne-a trimis imaginile surprinse de o cameră de bord cu câteva manevre ”șmecherești” ale unui agent de poliție locală aflat la volanul unei autospeciale a instituției din Ploiești.
Mai precis, în zona centrală din Ploiești, în loc să semnalizeze schimbarea direcției de mers, polițistul local aprinde girofarul, iar când ajunge la trecerea de pietoni din zona fostului tribunal, același agent forțează mașina din față să treacă pe roșu, tot prin folosirea girofarului (Detalii și VIDEO AICI)
Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere și Poliției Rutiere privind comportamentul din trafic al polițistului local.
Reprezentanții IPJ Prahova au transmis că polițistul local a încălcat Codul Rutier prin nesemnalizarea corespunzătoare a direcției de mers, precum și legislația privind utilizarea mijloacelor de avertizare luminoasă, pe care le-a folosit abuziv.
Citește și Cum ar putea fi evitate blocajele rutiere la orele de vârf din centrul Ploieștiului doar prin mutarea unui semafor
Agentul nu a putut fi însă sancționat pentru că abaterile nu au fost constatate în mod direct de un polițist rutier iar imaginile nu au fost surprinse de un aparat radar omologat. El a fost însă atenționat cu privire la comportamentul din trafic.
Reacția IPJ Prahova:
În urmă vizionarii înregistrării inserate în mediul online, s-au constatat abateri la regimul rutier, după cum urmează:
1) Încălcarea dispozițiilor legale privind semnalizarea schimbării direcției de mers pe strada Carpați, așa cum este stipulat la art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/20021;
2) Nerespectarea dispozitiilor art. 61 din acelasi act normativ, coroborat cu prevederile art. 32 din Legea nr. 155/20107, în ceea ce privește utilizarea mijloacelor de avertizare luminoasă în mod nejustificat.
În cauza, față de conducătorul autospecialei apartinând Politiei Locale sunt incidente prevederile art. 109 alin. (1) si (2) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, respectiv cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
În situația constatării în trafic de către polițistul rutier a abaterilor mai sus expuse, acestea ar putea fi sancționate după cum urmează:
– pentru art. 99 alin. (1) pct. 123 – amendă cuprinsă între 2-3 puncte amendă sau avertisment;
– pentru art. 102 alin. (1) pct. 125 – amendă cuprinsă între 9-20 puncte amendă sau avertisment.
Citește și Reacţiile cititorilor la articolul despre căratul ghiozdanelor de către copii: De la „Bravo!” la „Articol de 2 lei!!”
Referitor la momentul surprins pe strada Gheorghe Lazar din municipiul Ploiești, în zona intersecției cu strada Ștefan cel Mare, vă invederăm de faptul că potrivit art. 135 lit. h) din H.G. 1391/2006, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Conducătorul autospecialei a fost identificat și audiat cu privire la împrejurările în care a fost surprins în trafic, fiindu-i atrasă atenția asupra necesității respectării cadrului normativ care reglementează domeniul rutier.
Vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate și obiectivitate în soluționarea problemelor care sunt în competența politiei.