Prețul carburanților a început să scadă la Ploiești, pe fondul detensionării pieței internaționale a petrolului, după anunțarea unui acord de principiu între SUA și Iran.
Potrivit Monitorului Prețurilor, platforma Consiliului Concurenței, un litru de benzină standard se vinde, la Ploiești, cu prețuri cuprinse între 8,52 lei/litru, la Petrom, și 8,68 lei/litru, la Lukoil.
Și motorina s-a ieftinit. La Petrom, litrul de motorină standard a coborât sub pragul de 9 lei, fiind afișat la 8,98 lei/litru. La Lukoil, Rompetrol și OMV, motorina se vinde cu 9,04 lei/litru.
La nivel național, prețul mediu afișat pentru 17 iunie este de 8,60 lei/litru la benzină standard 95 și 9,05 lei/litru la motorină standard, potrivit datelor centralizate de PretCarburant.ro.
Scăderea vine în contextul în care cotațiile petrolului au coborât semnificativ după acordul de principiu anunțat de Iran și Statele Unite.
Acordul ar urma să ducă la redeschiderea Strâmtorii Hormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul petrolului la nivel mondial. Totuși, specialiștii avertizează că efectele asupra prețurilor finale la pompă nu se produc instantaneu, mai ales în condițiile în care reparațiile la rafinării și la infrastructura de export vor mai dura.
