În urmă cu nouă zile, mai exact în data de 20 decembrie, publicam în ziarul nostru sesizarea unui cetățean care a făcut toate demersurile pentru ca părinții săi, vaccinați cu schema completă împotriva COVID-19, să primească tichetele de masă cuvenite.
Cătălin Mortoiu ne-a pus la dispoziție toate documentele, toate mailurile și toate răspunsurile pe care le-a primit de la Primăria Ploiești, Ministerul Sănătății și Avocatul Poporului.
Ca urmare al acestui material, am solicitat și noi, direct, un punct de vedere al Primăriei Ploiești cu privire la situația relatată.
În cadrul articolului, însoțit de documente, arătam foarte clar că Ministerul Sănătății afirmă că Primăria Ploiești este singura din țară care a refuzat distribuirea tichetelor de masă pe suport de hârtie beneficiarilor. Și am anexat fotografia documentului…

De asemenea, am menționat faptul că Ministerul Sănătății, în data de 21 octombrie a decis că nu se vor mai achiziționa tichete de masă în format electronic deoarece tichetele de masă pe suport de hârtie au acoperit necesarul și, astfel, nu se mai justifică achiziționarea celor în format electronic. Și am anexat fotografia documentului…

Cu toate acestea, răspunsul Primăriei Ploiești este halucinant: „Referitor la distribuirea tichetelor de masă pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19, Primăria Municipiului Ploiești va distribui tichetele de masă pe suport electronic persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare care nu au beneficiat de aceste tichete de masă pâna la data închiderii centrelor de vaccinare din Municipiul Ploiești, imediat ce acestea vor fi primite de la D.S.P.Prahova.”
Ceea ce denotă clar că la Primăria Ploiești nu se cunoaște faptul că tichetele de masă în format electronic NU AU MAI FOST ACHIZIȚIONATE!
Răspunsul primit la redacție este copy/paste cu cel primit de Avocatul Poporului care a făcut sesizarea pentru Cătălin Mortoiu.

Ce tichete în format electronic așteaptă Primăria Ploiești să vină dacă acestea nu au mai fost achiziționate? Ce soluții au beneficiarii care trebuie să le încaseze?
Pentru o mai bună informare reproducem integral mai jos textul din răspunsul pe care l-am primit din partea Primăriei Ploiești. În plus, anexăm în galeria foto documentele la care facem referire în cadrul materialului.
Și, așteptăm în continuare un punct de vedere din partea Primăriei Ploiești (DUPĂ lecturarea acestui material și consultarea documentelor) și un răspuns la întrebarea: Cum pot ridica beneficiarii eligibili tichetele de masă cuvenite în urma vaccinării cu schema completă împotriva COVID-19?
„Urmare a solicitării dumneavoastră, înregistrată la Direcția Comunicare, Relații Publice și Situații de Urgență din cadrul Primariei municipiului Ploiești cu nr. 6282/20.12.2022, prin care solicitați un punct de vedere privind situația tichetelor de masă cuvenite persoanelor care au fost vaccinate împotriva Covid19, vă comunicam următoarele:
Tichetele de masa pe suport hârtie pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 au fost achiziționate de către D.S.P. Prahova și distribuite direct centrelor de vaccinare. La nivelul Municipiului Ploiești aceste tichete se află în gestiunea Centrului de vaccinare Centrul Medical Mediurg;
Citește și: Ministerul Sănătății: Primăria Ploiești este singura din țară care a refuzat distribuirea tichetelor către beneficiari a tichetele de masă pe suport de hârtie pentru vaccinarea împotriva COVID-19 – FOTO DOCUMENT
D.S.P. Prahova a solicitat, prin adresa nr.31450/04.10.2022, restituirea tichetelor de masă pe suport de hârtie nedistribuite aflate în stoc. D.S.P. Prahova a refuzat preluarea tichetelor de la Centrul Medical Mediurg, motivând că este necesară preluarea acestora de către Primaria Municipiului Ploiești, care ulterior să le predea la D.S.P. Prahova.
Considerăm că preluarea tichetelor de masa pe suport de hârtie neutilizate trebuie să se facă de către D.S.P. Prahova de la Centrul Medical Mediurg, având în vedere faptul că acestea au fost predate direct centrelor de vaccinare.
În conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 44/14 aprilie 2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, precum și pentru interpretarea, modificarea și completarea unor acte normative:
Citește și: Primăria Ploiești, tot mai aproape de faliment. Guvernul a refuzat deocamdată să-i acopere lui Volosevici ”gaura” de 53 de milioane de euro din bugetul local
Art. XV (1) Persoanele vaccinate împotriva COVID-19 cu schema completă, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, care nu au ridicat tichetele de masă pe suport hârtie prevăzute la art. 212 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificarile și completările ulterioare, beneficiază de alocația de hrană, în valoare totală de 100 de lei, sub forma tichetelor de masă pe suport electronic, conform prevederilor Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare. Prin derogare de la prevederile art. 13 din Legea nr. 165/2018, cu modificările și completările ulterioare, tichetele de masă se emit fără datele personale ale beneficiarilor.
(2) Cheltuielile aferente drepturilor prevazute la alin. (1) se suportă din bugetul Ministerului Sănătății de la titlul 20 – Bunuri și servicii.
Citește și: Ploieștiul adus în pragul falimentului. Primarul Volosevici anunță guvernul că primăria nu mai are bani pentru cheltuielile curente!
(5) Autoritățile administrației publice locale distribuie tichetele de masă pe suport electronic prevăzute la alin. (1) persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare care nu au beneficiat de aceste tichete de masă pânî la data închiderii centrului de vaccinare împotriva COVID- 19 unde s-a efectuat vaccinarea.
– Referitor la distribuirea tichetelor de masă pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19, Primăria Municipiului Ploiești va distribui tichetele de masă pe suport electronic persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare care nu au beneficiat de aceste tichete de masă pâna la data închiderii centrelor de vaccinare din Municipiul Ploiești, imediat ce acestea vor fi primite de la D.S.P.Prahova.”
