Ploieștenii au sesizat probleme la acordarea celor 100 de lei pentru cei care s-au vaccinat împotriva COVID-19. Astfel, la redacție am primit sesizarea unui cititor, Cătălin Mortoiu, care ne-a făcut cunoscut demersul său cu privire la acordarea tichetelor în valoare de 100 de lei cuvenite celor care s-au vaccinat cu schemă completă împotriva COVID-19.
„Bună ziua,
Doresc să vă prezint o situație de nerespectare a drepturilor cetățenilor din Municipiul Ploiesti cu privire la neacordarea tichetelor valorice în valoare de 100 ron, pentru cei care s-au vaccinat cu schema completă, înainte de închiderea centrelor de vaccinare.
În aceasta situație se regăsesc probabil mii de locuitori ai orașului Ploiesti, cum este și cazul părinților mei.
Atașat demersurile făcute de mine și de către aceștia și tergiversarea rezolvării situației de către Primăria Ploiești și Direcția Sanitară Prahova.
Relevant este și adresa Ministerului SĂNĂTĂȚII către Avocatului Poporului Prahova, căreia îi mulțumesc pentru demersurile făcute, în care se precizează în mod explicit că la nivel Național, Primăria Ploiești este singura instituție care refuză acordarea vocherelor în valoare de 100 ron pe suport hârtie către beneficiari.
Incompetență, neglijență și/sau abuz în serviciu, dezinteres din partea funcționarilor plătiți din banii noștri.
Să sperăm că prin intermediul dumneavoastră se vor sesiza instituțiile competente să facă lumină în acest caz.”, a scris cititorul, care ne-a pus la dispoziție toate documentele care au circulat între instituțiile menționate.
Citește și: Primăria Ploiești, tot mai aproape de faliment. Guvernul a refuzat deocamdată să-i acopere lui Volosevici ”gaura” de 53 de milioane de euro din bugetul local
Astfel, conform celor declarate de acesta și documentate de noi, părinții săi, care se încadrează în prevederile legale, deoarece s-au vaccinat la data de 16 februarie 2022, nu au primit tichetele de masă aferente. Dar parcursul este mai complicat de atât…
În mod normal, conform legii, tichetele se eliberau de către centrul de vaccinare. Cum centrul de vaccinare a fost închis, Direcția de Sănătate Prahova a indicat, în luna iunie, că eliberarea tichetelor pe suport de hârtie cade, conform legii, în sarcina „autorităților publice locale”, în acest caz Primăria Ploiești. Dar Primăria Ploiești nu eliberează tichete pe suport de hârtie.
În urma adresei către Primăria Ploiești, făcută de Cătălin Mortoiu în numele părinților săi, aceasta i-a dat răspuns în luna iulie 2022 că tichetele vor fi eliberate în format electronic „imediat când acestea vor fi primite de la DSP Prahova”. La acel moment nu s-a făcut nicio referire cu privire la motivul pentru care nu se acordă tichetele pe suport de hârtie care erau la centrele de vaccinare.
Primăria Municipiului Ploiești precizează că la nivelul Ploieștiului tichetele s-au aflat la Centrul de vaccinare Mediurg. De acolo, primăria trebuia să le ridice și să le distribuie.
Numai că primăria „consideră că preluarea tichetelor de masă pe suport de hârtie neutilizate trebuie să fie făcută de DSP Prahova”. Dar D.S.P. Prahova susținea că acest demers cade în sarcina Primăriei.
Avocatul Poporului s-a implicat și a făcut demersuri la instituții
Mai mult decât atât, în urma demersurilor Avocatului Poporului, sesizat de Cătălin Mortoiu, la Primăria Ploiești și la Ministerul Sănătății, acesta din urmă a transmis faptul că tichetele în format electronic nu au mai fost achiziționate deoarece nu s-a mai justificat necesitatea lor, cele în format tipărit acoperind necesarul.
În plus, tot Ministerul Sănătății a mai precizat faptul că la nivel național Primăria Ploiești este singura din țară care „a refuzat distribuirea către beneficiari a tichetelor de masă pe suport de hârtie…”.
Problema este că Ordinul Ministrului Sănătății nr.1863/2021 prevede că „persoanele eligibile pot ridica tichetele de masă în termen de 6 luni de la data vaccinării (…) beneficiarii care nu s-au prezentat în termenul prevăzut (…) nu mai sunt eligibili pentru a beneficia de alocația de hrană.”
Din 16 februarie, termenul ar fi fost 16 august… însă în luna iulie li s-a spus că le vor primi în format electronic. Dar formatul electronic nu a mai fost achiziționat. Și atunci unde sunt tichetele de masă pe suport de hârtie? De unde le pot ridica cei eligibili? Câți or mai fi rămas…
Citește și: Avaria de la Termo Ploiești putea fi evitată. ”Primăria a tergiversat preluarea celorlalte cazane”
Mulți dintre cei care erau beneficiari au renunțat deoarece ping-pong-ul la care au fost supuși între instituții i-a făcut să renunțe: de la centrul de vaccinare la primărie, de la primărie, la DSP, de la DSP înapoi la primărie. De ce în alte orașe nu au fost aceste probleme?
Cum este posibil ca, din toată țara, numai Primăria Ploiești a refuzat distribuirea către beneficiari a tichetelor de masă pe suport de hârtie, conform celor afirmate de Ministerul Sănătății?
Care este absurdul situației? În data de 7 decembrie 2022, Primăria Ploiești răspundea Avocatului Poporului prin adresa 1286/07.12.2022 că „Primăria Municipiului Ploiești va distribui tichetele de masă pe suport electronic persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 care nu au beneficiat de aceste tichete de masă până la data închiderii centrelor de vaccinare din Municipiul Ploiești, imediat ce acestea vor fi primite de la D.S.P.Prahova.”
Ideea este că Ministerul Sănătății încă din luna octombrie a anunțat că tichetele pe suport electronic nu vor mai fi achiziționate. Și, în aceste condiții, cum vine Primăria Ploiești în decembrie și afirmă că „va distribui tichetele de masă pe suport electronic”?
Cert este că, la sfârșitul acestui an dreptul de a solicita aceste tichete de masă încetează. Și atunci cei care erau îndreptățiți să le primească ce mai pot face?