- Publicitate -

Aveți grijă cui deschideți ușa de Sărbători: Doi copii au intrat cu colindul într-un bloc din Ploiești și au plecat cu roțile unei biciclete [VIDEO]

Un eveniment petrecut în această săptămână în Ploiești și care i-a avut autori pe doi copii ar trebui să-i facă pe oameni să se gândească de două ori înainte de a primi colindători în bloc.

Un cititor al ziarului nostru, care ne-a trimis și imaginile de la sfârșitul articolului, ne-a povestit cum era să rămână fără roțile de la bicicletă.

- Publicitate -

Totul s-a întâmplat într-un bloc de pe strada Eroilor din zona de Vest a Ploieștiului.

„Doi minori au intrat în scara blocului pe strada Eroilor nr. 12, bloc 14E sub pretextul de colindelor însă au plecat cu roțile mele de la bicicletă, pe care o aveam legată la etajul opt, de balustrada.

- Publicitate -

Ulterior conștiința i-a lovit și le-au adus înapoi. În imagini puteți vedea cum au venit și cum au plecat prima dată, ulterior întorcându-se cu roțile pe care aveau de gând să le fure.

Politia a fost sesizată și a venit, a cules probele video și a plecat să îi găsească.

Știu că e perioada colindătorilor, iar lumea e tentată să le deschidă însă nu toți sunt bine intentionați.” a declarat ploieșteanul pentru Observatorul Prahovean.

- Publicitate -

Contactați pentru un punct de vedere cu privire la această situație, reprezentanții IPJ Prahova au precizat:

„la data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 16:30, polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către un bărbat din municipiul Ploiești, despre faptul că doi minori au intrat în blocul în care locuiește sub pretextul de a colinda și i-ar fi sustras roțile bicicletei pe care o avea asigurată de o balustradă, în incinta blocului, ulterior, după 20 de minute, aducându-le înapoi.

La acest moment, polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Ploiești efectuează cercetări în vederea identificării și depistării celor doi minori implicați, pentru a se clarifica situația de fapt.”

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -