Săptămâna trecută, studiind ofertele companiilor de furnizare a energiei electrice, ne-am hotărât să schimbăm furnizorul pentru că viitorul nu sună bine iarna asta.
După mai multe calcule, cu pixul și hârtia în mână, am ales Hidroelectrica. Atunci când s-a trecut la reglemetarea cu piața liberă de consum, am observat că tot cei de la Hidroelectrica aveau cel mai bun tarif de pe piață și am încercat să facem abonament la ei.
Din păcate însă, la vremea respectivă, aveau un site de toată jena și nu aveai cum să faci un contract decât dacă mergeai la unul din punctele lor de lucru. Din acest motiv, am rămas la Electrica Furnizare.
Acum însă, situația nefiind tocmai roz, și făcând noi calculele în ceea ce privește costurile energiei electrice, am considerat că merită deranjul să ne deplasăm la Hidroelectrica pentru a încheia un nou contract.
Surpriza însă a venit însă în momentul în care am accesat (după doi ani) site-ul companiei. Neașteptat, acesta arăta cu totul altfel. Mai mult, se putea înregistra cererea de schimbare de furnizor online, nemaifiind nevoie de deplasarea la vreun punct de lucru.
Mai exact, prin accesarea https://client.hidroelectrica.ro/contractare și urmarea pașilor de acolo, este foarte simplu să înregistrezi o solicitare de schimbare a furnizorului de energie electrică. Așa am și procedat.
Citește și: Lista furnizorilor de energie electrică și gaz amendați de ANRE în ultimii trei ani
A durat maxim 10 minute completarea datelor în contractul online. Ne-au cerut consumul estimat pe fiecare lună calendaristică și să încărcăm o copie după cartea de identitate în format .jpg și ultima factură în format .jpg sau .pdf. La sfârșit am și semnat… cu mouse-ul!!! (nu pot să vă spun în ce hal mi-a ieșit semnătura) 😊
După ce am înregistrat cererea, în aproximativ o oră am primit pe mail confirmarea înregistrării solicitării.
A doua zi, primesc telefon. Surpriză însă, nu de la Hidroelectrica, ci de la Electrica Furnizare.
Foarte amabilă doamna, după ce mi-a precizat că apelul este înregistrat, m-a informat că a primit de la Hidroelectrica, din partea mea, o solicitare de schimbare a furnizorului de energie electrică. Dorea să-i confirm că am făcut această solicitare și să-i spun motivele pentru care nu mai doresc serviciile lor.
Și m-a prins într-o pauză, așa că aveam chef de vorbă…
I-am explicat că singurul motiv care ne-a determinat în familie să luăm această decizie a fost tariful, că, la momentul actual, cel mai bun tarif de pe piață este oferit de Hidroelectrica.
A încercat, bineînțeles, să-mi explice că diferența nu este mare, că noi, conform contractului actual, plătim undeva la 1,50 și ceva de lei pe kwh. „Da, așa este, în situația actuală! Dar, având în vedere că legislația s-a schimbat, și că noi avem un consum mediu de puțin peste cei 255 kwh, nu cred că atât va rămâne tariful, nu-i așa?”, am întrebat-o imediat.
Citește și: O clientă Electrica s-a trezit cu o factură de 8.300 de lei. Deși nu este vina ei, trebuie să o plătească!
Am simțit-o la telefon cum, brusc, a început să se fâstâcească. A încercat să-mi explice că legislația s-a schimbat (exact ce-i spusesem și eu) și că tariful, având în vedere consumul, se va modifica, cel mai probabil.
Când i-am spus însă: „Știți care e problema? Noi locuim în Ploiești. Avem problemele pe care le avem cu apa caldă și, posibil, la iarnă și cu căldura… În aceste condiții, cum să nu încercăm să găsim cel mai mic tarif la energie electrică?!?! Totuși noi, la iarnă, e posibil să trebuiască să ne încălzim cu calorifere electrice…. Dacă rămânem la Electrica Furnizare vom da un salariu pe factura la curent. Așa, la Hidroelectrica, avem șanse să dăm doar jumate…”, nu a mai zis nimic.
Conversația s-a încheiat frumos, ea spunând că speră ca, pe viitor, să mă poată contacta și să-mi ofere și ea un tarif mai bun din partea Electrica Furnizare. A fost atât de drăguță, a vorbit atât atât de frumos, încât, pe cuvânt, îmi pare rău că am plecat de la Electrica Furnizare. Dar, în mod sigur, „milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe sufletul…”, e mai mult decât valabilă.
Așteptăm acum să vedem, în continuare, cum se vor desfășura lucrurile cu trecerea de la un furnizor la altul. În ceea ce ne privește, am făcut tot ce a ținut de noi pentru schimbare. Dacă știam cât e de simplu, am fi făcut-o mai devreme.
Data propusă pentru schimbarea efectivă a furnizorului a fost trecută ca fiind 13/10/2022! Apoi așteptăm facturile! Sper că nu am luat cea mai proastă decizie din viața noastră! 😉
Cum ți se pare subiectul?
Facturile Hidroelectrica vin cu întârziere.De exemplu în acest moment suntem cu facturile la 31.05.2022.Insa prețul merita efortul de a trece de la Electrica Furnizare la Hidroelectrica.
Wi o sa vezi o companie de stat care lucrează în dorul lelii. Azi, mâine este octombrie și Hidro este in mai (luna mai !) cu facturarea. Wi statul plânge că n are bani !Bașca site ul asta „nou” care nu ți dă mai nicio informatie de folos.
Esta e publicitate mascată? Atunci e ilegala
Apropo de Hidroelectrica…nu stiu ce „joc” face aceasta companie dar, se joaca urât de tot cu noi, consumatorii si trebuie sa facem un apel la Protectia Consumatorului pentru a rezolva problema.
Problema creata, cu rea vointa, de Hidroelectrica este:
NECALCULAREA TIMP DE 4 LUNI A FACTURILOR DE CONSUM (LUNILE: MARTIE, APRILIE, MAI, IUNIE).
Cand am sunat la sediul lor am primit un raspuns CRETIN de la o duduie total nepregatita si rupta de realitate care a motivat ca au fost probleme in departamentul contabil si ca problema se va rezolva cat mai curand posibil…in luna AUGUST si ca vom merge in continuare cu platile si la anul ca ei vor mentine pretul cel mai bun…
Ce nu inteleg ei H.E. este ca cele 4 luni de consumuri, tot noi trebuie sa le platim si nu vad cand…
Mai mult, costurile din vara care sunt mult mai mari decat in restul anului, din cauza folisirii aerului conditionat, le vom plati in iarna cand avem plati mari la intretinere si uite cum HIDROELECTRICA devine o unealta de OPRESIUNE FINANCIARA in mana celor care TOCMAI ASTA URMARESC…!!!
Felicitări pentru curaj! Sună chiar tentant… chiar aș face o schimbare dacă m-aș informa cum trebuie vis a vis de subiect. Electrica au devenit de evitat….m-am trezit cu trei facturi într-o lună… , întrebându-i au răspuns că facturează mai nou pe jumătate de lună fără înștiințare, notificare, act adițional ceva… nimic. Doar bani să iasă și atât…..clar de evitat….
Simplu da, rapid nu.
Am facut cererea de 3 săptămâni si inca nu am niciun feedback de la ei.
Exact acelasi lucru l-am facut si eu, povestea ta este identica cu ce am facut si eu, inclusiv apelul telefonice de la electrica, si acelasi sentiment (•‿•) ce sa zic scucces si sper ca si tine sa nu fie o mare teapa.
Mutată la Hidroelectrica, primit factura pe martie și aprilie, și de atunci….pauza, deși am dat citirea lunar…in curând se face jumătate de an….da prețul e cel mai k, dar….doar daca pui banii deoparte să poți plăti pe o perioadă îndelungată.
Si eu am trecut la Hidroelectrica.nu regret nici o secunda Mai ales ca singura data cand angajatii electica furnizare au fost amabili la Telefon a fost cand am plecat.in rest colaborarea cu ei a fost UN dezastru.
Salutare.
La Hidroelectrica exista pragurile acelea de consum (100kw – 0.68 lei , 300kw-0.80 lei …. ) ?
Xnțeleg că primul an este 0.25 lei , iar apoi ?
Xntreb fiindcă mă bate gândul să fac o schimbare .
Buna ziua.
Mă interesează și pe mine o schimbare. Xntreb dacă la hidroelectrica exista acele praguri de 100, 300 kw cu tarife diferite.
Xnțeleg că primul an este 0.25 , iar apoi ?
Alta campanie de derutare a poporului.
Mass-media a mai facut-o in trecut.
Exemplu: fondururi de garantare, francul elvetian, trecerea la piata libera pe energie si multe altele.
Acum incercati si cu hidroelectrica
Jocul cui îl faceti?
Eu spun ca ar trebui sa incerce schimbarea doar cei țepuiți de „furnizori”.
Va cam jucati de-a specialisti, manipulatirilor!