„Am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt, deci, ploieștean get-beget.” Așa gândea, așa simțea, așa a lăsat scris unul dintre cei mai mari actori ai teatrului și filmului românesc, Toma Caragiu. Onorat, apreciat și adorat nu doar de către ploieșteni, dar de o țară întreagă pentru excepționalul său talent și calitățile umane și morale de necontestat. Fenomenalul Tomiță Caragiu, așa cum era alintat actorul, s-a stins sub dărâmăturile blocului Continental, la cutremurul din 1977. Avea doar 51 ani.
„Eu nu am devenit actor, eu m-am născut actor!”
este mărturia pe care titanul teatrului și filmului românesc o făcea despre sine însuși.
Născut într-o familie de aromâni, originar dintr-un sat grecesc, Toma Caragiu se mută în Prahova, la Ploiești, pe strada Rudului, la numărul 144, copil fiind. Învață la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” și este cooptat în trupa de teatru a liceului și scrie la revista școlii „Frământări”. Iar bacalaureatul în vara lui 45 și se înscrie la Drept. Abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București.
La Cinematograful „Modern” din Ploiești joacă în spectacolul Take, Ianke și Cadîr, apoi „Trandafirii Roșii”. Astfel ia naștere „Brigada Culturală Prahova”, ce se transformă în „Teatrul Sindicatelor Unite” din care se va naște „Teatrul de Stat Ploiești”.
Urmează traseul artistic la Teatrul Național din București, joacă apoi la Constanța unde primește, printre altele, rolul lui Rică Venturiano în piesa „O noapte furtunoasă”.
34 de roluri pe scena ploieșteană
1953, moment în care marele Toma Caragiu avea doar 28 de ani, este anul în care devine director al „Teatrului de Stat” Ploiești, funcție pe care o deține 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri. În 1965 este invitat de Liviu Ciulei și pleacă la Teatrul Bulandra și București, lăsând în urmă o zestre de 90 de premiere.
A jucat alături de alți monștri sacrii ai teatrului și filmului românesc, cum ar fi Ștefan Bănică, Octavian Cotescu sau Anda Călugăreanu.
Cine nu a văzut și revăzut ” Brigada diversă, BD, la munte și la mare”, „Haiducii lui Șaptecai”, „Actorul și sălbaticii” ori „Operațiunea Monstrul”? Caragiu a fost un actor înzestrat, care știa să acapareze, să subjuge și să încânte spectatorii cu inteligența și cu verva sa.
Două căsnicii nefericite și o fetiță înfiată de la Casa de Copii
Toma Caragiu a avut numeroase iubiri și două căsnicii în care nu a fost fericit. Avea 27 de ani când s-a căsătorit cu o colegă actriță de la „Teatrul de Stat” din Ploiești, Maria Bondar. Căsătoria nu rezistă și divorțează după 10 ani. Înainte, cei doi înfiază o fetiță de trei ani, Maria (Doina) Caragiu, de la Casa de Copii din Buzău. Cuplul a locuit pe strada Vasile Lupu, într-un bloc fără balcoane, cu ferestre mici, la parter. Vecinii își aminteau cum prima soție a actorului cerea copiilor să nu facă gălăgie în cartier pentru că „Toma face vocalize”.
Imediat după divorț, în 1963, Toma Caragiu se căsătorește cu Elena Bichman, tot actriță și ea.
A fost găsit sub dărâmături, îmbrățișat cu marele regizor Alexandru Bocăneț
În noaptea teribilului cutremur din 77, marele actor se afla acasă „lipit” de telefon. Aștepta să îl sune „Mimi”, cum o alina pe soția sa, plecată la munte. În așteptarea apelului, l-a invitat pe inegalabilului regizor Alexandru Bocăneț la un pahar. Cutremurul s-a produs la ora 21.22 și a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter și o durată de 56 de secunde. 1500 de oameni au murit atunci.
Printre aceștia, într-a zecea zi de la cutremur, au fost găsite două trupuri neînsuflețite, îmbrățișate.
„Sunt doi. Doi oameni îmbrățișați, două vieți, două destine: Bocăneț și Toma Caragiu. Au murit din prima clipă. Casa scărilor s-a prăbușit peste ei, undeva, la parter. Mai aveau câțiva metri până la ieșire. (…) Totul s-a terminat. Zeci de coroane au acoperit un destin mare și tragic. Zeci de mii de oameni de oameni s-au înclinat la Cimitirul Bellu în fața lui.(…) Mormântul lui e vizavi de cavoul lui Constantin Tănase. Dacă o să priviți de pe prima alee, ochii dumneavoastră o să citească pe o cruce simplă: TOMA CARAGIU.”
scria Ion Besoiu în revista Luceafărul.
Personalitatea și talentul inepuizabil al marelui actor, autodeclarat „ploieștean get -beget rămân indiferent de trecerea anilor. Toma Caragiu este și va fi veșnic un actor genial care umplea scena, indiferent de rol. N-avea nicio trufie. Se dăruia întreg artei.
Poate și de aceea gândea așa inegalabilul actor:
„Credeți că se poate trăi fără artă și cultură? Da! Dar nu merită…”
sursa foto – Istoria Filmului Românesc
