- Publicitate -

Dosarele X la Urbanismul Primăriei Ploiești cu proiectul ridicării unor blocuri într-un cartier de case. Vecinii sunt chemați să consulte un document care nu există nici fizic, nici online!

Data:

Un dezvoltator imobiliar a început procedura de obținere a autorizației de construire a unor blocuri cu șase etaje într-un cartier de case. Este vorba de un ansamblu rezidențial proiectat pe terenul fostei fabrici Extrapan, de pe strada Tudor Vladimirescu. Direcția de Urbanism a Primăriei Ploiești a trimis vecinilor terenului respectiv o invitație la sediul instituției pentru a consulta documentația depusă de dezvoltatorul imobiliar, însă atunci când oamenii au vrut să vadă despre ce este vorba au aflat, cu stupoare, că ”hârtiile” nu mai există! În plus, documentația respectivă nu figurează pe site-ul Primăriei Ploiești, deși cei de la Urbanism s-au lăudat, în adresele transmise oficial, cu ”transparența” actului decizional. Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere conducerii Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei Ploiești, însă până la publicarea articolului acesta nu a fost transmis.

- Publicitate -

Blocuri cu până la șase etaje într-o zonă de case 

Pentru a ridica blocuri în cartierul de case de pe strada Tudor Vladimirtescu, VAMT Expert Imob a solicitat Primăriei Ploiești ridicarea restricțiilor de construire de locuințe mici, individuale (case) și posibilitatea de construi blocuri cu apartamente și spații comerciale la parterul acestora. Mai exact, se dorește ridicarea restricțiilor de înălțime de la parter plus un etaj în favoarea construirii unor blocuri cu regim de înălțime mult mai mare decât cel existent.

Deși în adresa transmisă vecinilor pentru consultarea publică Primăria Ploiești precizează că nivelul de înălțime propus este de parter plus 3/4 etaje, în certificatul de urbanism figurează cerința ca diferența de înălțime să nu depășească mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate, care au patru etaje! Așadar, vorbim de un regim al viitoarelor blocuri de șase etaje, nu patru cum sunt induși în eroare cetățenii din zonă

- Publicitate -

Citește și Primăria Ploiești vrea să autorizeze construirea de blocuri în locul fostei fabrici de pâine Extrapan, deși este o zonă de case. Reacția locuitorilor

Dacă acest lucru se va întâmpla, vor dispărea simultan multe alte restricții precum cel de trafic intens, zona fiind una relativ liniștită. Asta chiar dacă proprietarul unui imobil cu două etaje a schimbat destinația inițială în clădire de birouri, iar acum pe strada Tudor Vladimirescu angajații firmelor chiriașe își parchează mașinile de serviciu pe trotuar sau blocând parțial o bandă de circulație. Dar asta este o altă discuție, asupra cărei vom reveni cu altă ocazie.

Calitatea vieții este mai puțin importantă decât interesul imobiliar?

Surse din primărie susțin că la emiterea certificatului de urbanism, dezvoltatorul ar fi scăpat de obligativitatea de a obține avizul ISU, deși accesul mașinilor de pompieri ar trebui să fie asigurat din start. Mai mult, DSP Prahova și-ar fi dat deja acordul pentru acest proiect imobiliar, chiar dacă numai din punct de vedere al traficului rutier și al activităților comerciale de la parterul viitoarelor blocuri poluarea în zonă ar crește semnificativ. Culmea, chiar pe site-ul DSP există un studiu privind gradul mare de poluare din Ploiești, Primăria având obligația de a lua măsuri pentru reducerea acestui fenomen cu consecințe grave asupra stării de sănătate a populației. Și asta nu e tot.

- Publicitate -

Consultare publică la ”mișto”

Zilele trecute, Direcția de Urbanism a transmis locuitorilor de pe strada Tudor Vladimirescu o adresă prin care erau informați că pot consulta la sediul Primăriei Ploiești documentația de modificare a planului urbanistic zonal pentru construire de blocuri în zona de case și implicit de ridicare a restricțiilor de construire pe înălțime. În adresa respectivă, semnată de arhitectul șef al primăriei, Veronica Rădună, respectiv de directorul adjunct al Direcției de Urbanism Rita Neagu, se menționează faptul că documentația este disponibilă și pe site-ul primăriei, www.ploiesti.ro. Unul dintre locuitorii interesați să consulte documentația de urbanism pentru modificarea PUZ-ului a constatat că aceasta nu este disponibilă online.

”Am tot căutat pe site-ul primăriei și nu am găsit nimic despre proiectul respectiv, așa că am sunat la Urbanism să stabilesc o întâlnire pentru a consulta hârtiile depuse de dezvoltatorul imobiliar. Am fost surprins să aflu că acest lucru nu este posibil pentru că documentația a fost retrasă! Cu alte cuvinte, consultarea populației direct afectată de un proiect imobiliar rămâne doar o vorbă în vânt!” a fost mesajul cititorului care nu-și dorește apariția unui bloc în apropierea casei sale. Iar ca el sunt mulți alții, mai ales că pe strada Tudor Vladimirescu locuiesc peste 130 de familii și nu doar câțiva vecini cât consideră autoritățile că merită consultați! Alți locuitori din zonă au primit ”recomandate” pentru a se prezenta la oficiul poștal în vederea ridicării unei adrese, fără însă ca oamenii să știe despre ce document este vorba, respectiv invitația la consultarea documentației care între timp a dispărut.

- Publicitate -

Odată modificat PUZ-ul oricine va putea construi blocuri

Ce merită subliniat este faptul că odată cu modificarea PUZ-ului în forma dorită de dezvoltatorul imobiliar încurajat de acțiunile primăriei este că se deschide o cutie a Pandorei. Mai exact, orice dezvoltator imobiliar va invoca documentul respectiv pentru a obține foarte ușor autorizația de construire de blocuri pe strada Tudor Vladimirescu, dar și pe strada Mărășești, o zonă exclusiv de case. În final, transmitem funcționarilor din Direcția de Urbanism a Primăriei Ploiești că ar trebui să respecte legea și nu doar să favorizeze un dezvoltator imobiliar, care urmărește profitul, autoritățile locale având obligația legală de a menține calitatea vieții plătitorilor de taxe și impozite.

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Accident în Comarnic. Este al doilea eveniment rutier produs pe DN1, joi seara

Cel de al doilea accident s-a în Comarnic, primul...

Oradea a avut, doar în 2023, investiții din fonduri europene de 918 milioane lei. Ploieștiul…?

Numai în anul 2023 Municipiul Oradea a finalizat investiții...

Accident pe DN1, în zona Azuga. Șoferii autoturismelor implicate sunt asistați medical

Evenimentul rutier s-a produs joi, după ora 17, la...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -