- Publicitate -

Un șofer al TCE Ploiești a suferit un infarct în timp ce se afla în cursă pe traseul 1. Reacția conducerii

Un incident mai puțin obișnuit s-a produs marți după-amiază pe traseul 1 al TCE Ploiești. În timp ce se aflaîn cursă, șoferului de pe autobuz (59 de ani) i s-a făcut rău și a oprit în dreptul benzinăriei MOL din apropierea mall-ului Ploiești Shopping City.

În autobuz se aflau doi călători, iar unul dintre ei a sunat la 112. La fața locului a ajuns o ambulanță și un echipaj SMURD, care i-au acordat primul ajutor.

Șoferul a fost transportat la spitalul județean, fiind internat în secția de cardiologie, unde ar putea fi și operat.

Incidentul a fost făcut public de Laurențiu Stanciu, lider de sindicat al TCE, pe Facebook: ”Aviz domnului director al TCE, AGA, CA și consiliului local Ploiești…Astăzi, colegul nostru, Luca Viorel,(Cocomârla), șofer autobuz, i s-a făcut rău la volan (infarct din primele informații). Norocul participanților la trafic, dar și a călătorilor a fost că necazul a venit în timp ce era oprit în stație. Și acum, aș vrea să vă reamintesc că, în urmă cu câteva zile, tot pe această cale, am făcut un apel pentru a ni se acorda acea pauză de caniculă așa cum și legea o spune.

În toată această perioadă de caniculă, nimeni din personalul de bord nu a beneficiat de pauză de caniculă. Acest lucru coroborat cu programul încărcat (multe curse în programul de lucru), dar și cu alte probleme de serviciu duce la astfel de situații. Poate acest caz va face ca acele persoane responsabile de siguranța angajaților să se gândească mai serios și la personalul de bord, iar noi colegii să ne rugăm pentru Cocomârla să treacă cu bine peste acest necaz”

Reacția directorului TCE Ploiești

Contactat de observatorulph.ro, directorul TCE Ploiești, Nae Alexandri a confirmat incidentul: ”Șoferului i s-a făcut rău pe traseu și a sunat la dispecerat. Dispecerul de serviciu i-a cerut să oprească imediat în stație și a sunat la 112, însă deja un călător apelase serviciul de urgență. A fost internat la spitalul județean”.

Directorul TCE respinge acuzațiile sindicalistului. ”Șoferul a intrat de serviciu la 14,30, iar incidentul s-a produs la 18,30, când plouase și nu mai putea fi vorba de nicio caniculă. Am acceptat solicitarea lor de a avea în permanență un șofer și un vatman de rezervă pentru astfel de situații. Voi cere informații suplimentare în ceea ce privește fișa medicală a șoferului care a suferit infarctul pentru că ar fi grav să fi avut probleme de sănătate și să fi ascuns asta”.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord să citiți ziarul Observatorul Prahovean fără reclame, dar contracost? 

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Tânărul care agresa fete în nordul Ploieștiului a fost depistat și amendat

În urmă cu puțin timp, prezentam sesizarea unei domnișoare cu privire la comportamentul agresiv și obscen al unui tânăr, în zona de nord a...

Ce scrie în raportul Penitenciarului Târgșor cu privire la starea de rău acuzată de Elena Udrea

Elena Udrea a ajuns, joia trecută, la unitatea de primiri urgențe a spitalului județean din Ploiești, direct de la Penitenciarul Târgșor unde este încarcerată. Fostul...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Tânărul care agresa fete în nordul Ploieștiului a fost depistat și amendat

În urmă cu puțin timp, prezentam sesizarea unei domnișoare cu privire la comportamentul agresiv și obscen al unui tânăr, în zona de nord a...

Ce scrie în raportul Penitenciarului Târgșor cu privire la starea de rău acuzată de Elena Udrea

Elena Udrea a ajuns, joia trecută, la unitatea de primiri urgențe a spitalului județean din Ploiești, direct de la Penitenciarul Târgșor unde este încarcerată. Fostul...

Mizerie și foame. Condiții oribile oferite de Armata Română soldaților francezi aflați în misiune la Cincu

700 de militari francezi se află în misiune, în România, la unitatea militară de la Cincu. Aceștia au fost șocați de condițiile oribile de...

Conf.univ.dr.ing. Alin Diniță este noul rector la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești

Conf.univ.dr.ing. Alin Diniță a fost ales, vineri, de către Comunitatea Academică, rector al Universității Petrol-Gaze din Ploiești. UPDATE: Noul rector al UPG Ploiești, Alin Diniță,...

Petrolul Ploiești joacă în această seară cu UTA Arad

Reveniți pe traiectoria potrivită după ce au adunat șase puncte din ultimele două etape, „lupii” așteaptă cu mare încredere duelul cu UTA Arad, vizând...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -