- Publicitate -

Imagini cu tinerii care au făcut scandal monstru la spitalul județean din Ploiești. Martor: ”Au fost clipe de groază”

Data:

Distribuie articolul:

Doi tineri au provocat astăzi un scandal monstru în incinta spitalului județean de urgență din Ploiești. Nemulțumiți că nu-și pot vizita o rudă internată la terapie intensivă, aceștia au înjurat pacienți și cadrele medicale. Au fost calmați doar de jandarmi, care i-au evacuat din spital. În total, cei doi au primit amenzi de 9.500 de lei.

- Publicitate -

Un martor, a cărui identitate o vom proteja, a povestit pentru observatoruph.ro ce s-a întâmplat:

”Doi bărbați, aflați cel mai probabil sub influența alcoolului, au intrat cu forța în spital, nemulțumiți că nu primesc informații despre starea unei rude internată la terapie intensivă.

Au început să urle și să înjure pe toată lumea, au spart o cană și au ajuns până la etajul trei, la neurochirurgie.

- Publicitate -

Am trăit clipe de groază pentru că erau violenți. Abia după ce au ajuns jandarmii s-au calmat”, ne-a transmis martorul la acest incident.

Scandalagii au fost evacuați din spital și amendați de jandarmi

Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova ”s-a procedat imediat la evacuarea acestora din interiorul spitalului și, ulterior, după punerea în aplicare a procedurilor legale privind controlul corporal și măsura legitimării, persoanele în cauză au fost evacuate și din curtea instituției. Cei doi bărbați au fost sancționați contravențional conform Legii 61/1991 pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, valoarea amenzilor însumând 5500 de lei”. La aceste sancțiuni s-au adăugat și amenzile date de polițiști de 4000 de lei.

- Publicitate -

Detalii aici: După ce au înjurat și amenințat personalul medical, doi scandalagii au fost evacuați din Spitalul Județean de Urgență Ploiești, fiind amendați de jandarmi cu 5500 de lei

FOTO Imagini din timpul operațiunii de evacuare a scandalagiilor din curtea spitalului județean de urgență Prahova:

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

S-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești [FOTO-VIDEO]

În această dimineață s-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul...

Curse ilegale de mașini și drifturi la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești [VIDEO]

De ani buni, locuitorii din zona Sălii Sporturilor din...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Noaptea Muzeelor la Casa Tineretului din Ploiești

Astă seară, de Noaptea Muzeelor, au loc evenimente deosebite...

Centenar Petrolul începe cu un festival al fotbalului juvenil

Seria evenimentelor dedicate Centenarului va fi deschisă de un...

Ploieșteanul Ionuț Erik Pătru a devenit campion european la lupte!

Rezultate istorice pentru CS Petrolul Ploiești la CE din...

Când și cum se poate urca în turnul cu ceas al Halelor Centrale

În această seară, cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor, se...

Astăzi este Noaptea Muzeelor. Care muzee din Prahova nu sunt deschise

Sâmbătă, 18 mai 2024, este deja tradiționala Noapte a...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Noaptea Muzeelor la Casa Tineretului din Ploiești

Astă seară, de Noaptea Muzeelor, au loc evenimente deosebite...

Centenar Petrolul începe cu un festival al fotbalului juvenil

Seria evenimentelor dedicate Centenarului va fi deschisă de un...

Ploieșteanul Ionuț Erik Pătru a devenit campion european la lupte!

Rezultate istorice pentru CS Petrolul Ploiești la CE din...

Când și cum se poate urca în turnul cu ceas al Halelor Centrale

În această seară, cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor, se...
- Publicitate -