- Publicitate -

O ploieșteancă reîntoarsă din Italia, reclamată autorităților de către vecini. Efectele panicii generate de coronavirus

bloc_f5e11.jpg

Teama de infectarea cu COVID-19 dă naștere unor scenarii total nedorite. Ținta principală a acestora sunt persoanele care revin din state unde a fost confirmat noul virus și unde a fost instituită carantina. Sunt vizați chiar și cei care au făcut acest lucru într-un interval în care criza nu fusese declanșată. A pățit-o și o ploieșteancă din Bariera București care s-a trezit cu autoritățile la ușă, fiind reclamată de vecini că a revenit din Italia și nu a intrat în carantină.

Nemulțumit că autoritățile au plecat așa cum au venit, unul dintre vecinii femeii ne-a prezentat modul în care s-au derulat lucrurile marți seara.

- Publicitate -

„La mine în bloc, acum șase ore (n.r. marți, 10 martie, în jur de ora 16), a sosit o doamnă din Italia. Am anunțat Poliția, DSP și tot ce se poate anunța așa cum ne-a recomandat Guvernul și Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență. Nimeni nu a făcut nimic. Au ridicat din umeri. Poliția a vorbit cu noi de la cinci metri distanță. Însă au spus că nu pot face nimic. Ce naiba e asta? Ce măsuri se iau? De către cine?“, este mesajul ploieșteanului revoltat de situație.

Am verificat informația la Direcția de Sănătate Publică Prahova, de unde am aflat că femeia într-adevăr a revenit din Italia, dar acest lucru l-a făcut în urmă cu o lună, pe 11 februarie, iar marți după-amiază a mers la apartamentul din Ploiești.

- Publicitate -

Prin urmare, femeia a revenit în țară înainte de a fi confirmate primele cazuri de infectare cu coronavirus în Italia, care au fost anunțate pe 21 februarie, în regiunea Lombardia.

Probabil situația de marți, din Ploiești, ar fi putut fi evitată dacă vecinii sau administratorul blocului i-ar fi dat un simplu telefon femeii respective pentru a aflat detalii. 

Din nefericire, mulți dintre noi, speriați de informațiile legate de efectele coronavirului nu mai avem nici răbdarea, nici ochii, nici urechile pentru a analiza situațiile.

- Publicitate -

Cazul femeii nu este nici pe de parte singurul de acest gen și nu nici ultimul pe care-l vom vedea. Se poate, din păcate, constata o tendință de a-i pune la zid pe compatrioții care ni se întorc din diverse regiuni unde a fost confirmat COVID-19, chiar dacă aceștia au stat într-o perioadă de izolare sau chiar carantină. Ne face să îi respingem, să fim agresivi, să avem atitudini iraționale. Stări firești în momente de panică, dar care nu ne fac bine nici nouă și nici lor.

Este bine ca tot acest context să fie abordat cu calm și responsabilitate maximă. Cei care revin să conștientizeze pericolul la care ne supun dacă au fost în zone cu persoane infectate, dar au mințit pentru a scăpa de cele două săptămâni de izolare, iar noi înainte de „a arunca“ cu piatra, să tragem aer în piept, să ne informăm, să nu omitem măsurile de igienă și, mai ales, să nu uităm că oamenii aceia nu și-au dorit niciun moment să fie în situația ingrată de a fi suspecți sau, mai grav, infectați cu noul virus.

Vedeți și sfaturile psihologului și psihoterapeutului Eugenia Popovici pentru a trece cu bine peste această perioadă de panică

- Publicitate -

Foto cu caracter ilustrativ

bloc_0fd73.jpg

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -