O fire conștiincioasă, „efervescentă“, plină de idei, dar în cazul tuturor cu dorința de a le face bine și a le duce la bun sfârșit. Prin prisma rezultatelor la învățătură, mulți îi prevedeau Alinei Cincan, din Ploiești, o carieră excepțională. Un medic bun, un magistrat etc. Ar fi putut fi orice, dar a ales cu sufletul și a optat pentru studiul limbilor străine. În 2009, a ales calea străinătății. Nu împinsă de nevoi, ci…tot de suflet. Astăzi, Alina se împarte între Londra și Ploiești și este unul dintre cei mai activi membri ai societății civile care militează pentru o Românie normală.
Are 37 de ani și este absolventă a Universității Petrol Gaze din Ploiești. Activitatea și-a început-o ca profesor, însă a optat pentru un domeniu în care să aibă ceva mai multă liniște și timp liber.
Pasiunea cea mai mare, de altfel și cea care i-a îndreptat pașii către cele două profesii de până acum, a fost și va rămâne limba engleză. De fapt, ar trebui să spună că îi plac limbile străine în general, cea mai recentă iubire fiind limba portugheză.
„Pasiunea asta mi-a îndreptat pașii către studiul limbilor străine, întâi la facultate, apoi la master. Am lucrat în două domenii: ca profesor (atât în România, cât și în Marea Britanie) și ca traducător. Sunt de asemenea membră a Chartered Institute of Linguists (una dintre cele două asociații profesionale de traducători din Marea Britanie). Acum am două afaceri (două agenții de traduceri) – una la Londra, una la Ploiești”, ne-a declarat Alina
În ținutul britanic a ajuns în 2009. Partenerul său de viață a plecat la sfârșitul lui 2008, iar în 2009 l-a urmat. Decizia a fost simplă, după cum susține ploieșteanca.
„Din momentul în care am ajuns, pentru mine a fost ca și cum acolo era locul meu. Adaptarea a fost atât de ușoară și de naturală, încât nu aș putea spune că am simțit vreo perioadă de tranziție. Pentru că mă pregătisem de plecare cu câteva luni înainte, am putut să îmi continui cariera în învățământ și acolo”, a completat Alina.
Este și motivul pentru care nu-și aduce aminte s-o fi năpădit vreodată dorul de țară. Cel puți,n nu de locuri. Sigur, dorul de părinți și prieteni l-a simțit de multe ori, dar mijloacele moderne de comunicare și distanța de numai trei ore cu avionul până la Otopeni au diminuat acest disconfort sufletesc.
Poate că răspunsurile ei nu sunt pe placul multor „naționaliști“, dar Alina Cincan a preferat și fie sinceră și să trăiască în același mod. Da, recunoaște că n-a avut nicicând gândul de a reveni definitiv în România, însă cunoaște și zicala „niciodată să nu spui niciodată“…
„În ultima vreme, am petrecut destul de mult timp în România pentru a putea gestiona firma de aici (pe scurt, multă birocrație, multe lucruri pentru care trebuie să alergi personal…). Dar planul pe termen lung include Marea Britanie”, ne-a mai spus interlocutoarea noastră.
Protestele generate de „celebra“ Ordonanță 13 au prins-o pe Alina în țară. A fost o prezență nelipsită din Piața Victoriei. Și asta pentru că a fost adepta normalității, a unei țări „ca afară“, a unei țări în care a optat să-și deschidă o afacere și să n-o părăsescă definitiv. De ce a bătut zile întregi peste 100 de kilometri dus-întors la București, de ce a stat la temperaturi negative ore bune? „Pentru că, așa cum mulți tineri (încă mă încadrez la categoria asta, nu?) din România au militat pentru aceleași cauze, sigur m-aș fi alăturat lor chiar dacă aș fi trăit doar în România. Țara asta e departe de unde ar trebui să fie, dar ușor, ușor, sper să se schimbe lucrurile.
Spre exemplu, că ziceam mai devreme de birocrație, mi se pare de neconceput că încă se merge pe completat zeci de hârtii și hârtiuțe, formulare scrise într-un limbaj de lemn (serios, e anormal să nu poți completa ușor din cauza termenilor folosiți), instituții pentru care nu există conceptul de comunicare online etc”, ne-a mai spus ploieșteanca.
Făcând parte de atâția ani din societatea britanică, dar, totuși, și cetățean al altei țări, Alina nu putea privi momentul Brexit-ului cu indiferență.
„Ufff, nici nu vreau să îmi aduc aminte… Ziua în care s-au anunțat rezultatele am petrecut-o plângând, în pat, cu ochii în tavan. Am avut un șoc, nu mă așteptam. Iar următoarea perioadă a fost ca și cum totul mergea în reluare, nu am putut lucra eficient. Perioada de incertitudine (care încă nu a luat sfârșit chiar dacă Brexitul e deja o realitate) a fost (și este) și mai rea. Temeri? Sigur. Deși acum, privind obiectiv, suntem norocoși că încă suntem, prin prisma pașaportului românesc, cetățeni UE. Față de britanici, avem încă acest avantaj”, a completat Alina.
Nu știe cum stau treburile cu comunitatea românească din Marea Britanie pentru că n-a făcut niciodată parte din ea. Are câțiva prieteni, persoane pe care le cunoștea de dinainte de a pleca la Londra, dar nu a simțit nevoia de a face parte dintr-un anumit grup. Și pune această lipsă de dorință pe seama faptului că nu este singură peste hotare, că are o carieră unde este propriul său șef, dar și libertatea de a călători când dorește pe ruta Londra-Otopeni
Pentru Alina, Marea Britanie s-a transformat în „acasă“, dar nu poate, în același timp, să renunțe la locurile natale.
O țară considerată de mulți ca fiind una „ursuză“, pe ea o fascinează cu muzeele din Londra, multe, spectaculoase, și în majoritate gratuite. „The Science Museum (Muzeul de Științe) este unul din preferatele mele. Am fost de cel puțin trei ori, și ai nevoie de minim o zi întreagă pentru a-l explora cât de cât.
Este interactiv și extrem de interesant. Imperial War Museum (muzeu militar destinat războiului) m-a marcat cel mai tare – partea dedicată Holocaustului nu are cum sa te lase rece. Mărturiile video și sutele de perechi de pantofi ale celor uciși m-au făcut să plâng în mijlocul muzeului. Că sa nu mai zic că, putând explora hărțile interactive, plimbându-mă prin tranșee, probând uniformele militare, văzând clipuri, am învățat acolo mai multă istorie decât în mulți ani la școală”, a încheiat Alina.
De ceva timp încoace, Alina își împarte timpul între serviciu și sport, mult sport! De 4-5 ori pe săptămână o întâlnim la sală și, zilnic, fără excepție, își hrănește mintea și sufletul cu câteva pagini de lectură.
Foto:
