fbpx

42937151_2211091779180616_4131269363451822080_n.jpg

Din “cel mai scump grajd”, așa cum au considerat cabana Suru când au cumpărat-o, Ioana Popa și tatăl acesteia, Ioan, au transformat-o într-unul dintre cele mai moderne și ospitaliere locuri de popas pentru turiști. A fost un proiect ambițios, costisitor, unul în care au fost îmbinate entuziasmul și ideile Ioanei cu priceperea și maturitatea inginerului Popa. Totul, din dragostea lor pentru munte și din respect pentru turiști.


Iubește muntele de când se știe, a trăit la poalele lui și l-a străbătut ori de câte ori a avut ocazia. Însă nu și-a închipuit niciodată că va ajunge să aibă „casa ei” la o altitudine de aproape 1500 de metri. Dar viața Ioanei Popa (35 ani) avea să se schimbe radical în urmă cu trei ani când a aflat, într-una din peregrinările sale prin Munții Făgăraș că, la Suru, cabana este de vânzare. Și-a adunat toate economiile, și-a mobilizat familia și a cumpărat “cel mai scump grajd” din România, după cum a catalogat construcția tatăl său, Ioan Popa (62 ani).


Cabana veche de la Suru a ars în 1996, iar cazarea în zonă a fost asigurată prin reamenajarea unui grajd. A trecut de atunci prin mâna mai multor proprietari, dar investițiile de aici au fost „timide“. Totul până când Ioana Popa, cu tinerețea, entuziasmul, dorința, economiile și sprijinul, din toate punctele de vedere, al familiei, a decis să readucă un strop de confort și la înălțime. Zona oferă un tablou mult prea frumos ca să nu fie completată și de o notă de ospitalitate.


N-avea de-a face cu construcțiile și cu turismul, ea fiind absolventă de Științe Politice, dar cu activitate în domeniul vânzărilor, serviciu pe care l-a avut și-l are încă în Germania. Dar faptul că n-a avut cunoștințele necesare a fost, în acest caz, un avantaj. Altfel n-ar fi reușit să-și convingă tatăl, inginer-constructor de profesie, să-i fie alături în proiectul de suflet.


„Cum am primit propunerea Ioanei? Rău, foarte rău. Știam ce implică tot proiectul acesta, ce înseamnă munca la înălțime, cât de greu găsești oameni care să muncească acolo. Dar mi-a plăcut provocarea și am plecat la treabă“, ne-a mărturisit nea Popa.


Ospitalitatea și confortul unei cabane

Deși avea propria afacere în momentul în care a preluat, alături de fiica sa, frâiele cabanei, Ioan Popa și-a blocat proiectele din Sibiu și și-a dedicat tot timpul și toată energia noii provocări. Cu funicularul au reușit să urce, dinspre Valea Avrigului, materialele necesare reconstrucției noului imobil.

Pe parcursul lucrărilor, proiectul a tot fost modificat, însă rezultatul final este unul care a suprins și surprinde plăcut pe turiștii care străbat Făgărașul. Cu o capacitate de 30 de locuri, cele mai multe în cele două dormitoare de la mansardă, cu băi interioare, o sală de mese încăpătoare, cu un hol în care turiștii își pot schimba încălțămintea de afară cu cea de interior, pusă la dispoziție de gazde, cu o chitară care prinde „glas” după o mâncare caldă și-o cană de vin fiert, dar mai ales cu o atmosferă plăcută, întreținută de Ioana și carismaticul nea Popa, cabana Suru degajă un soi de ospitalitate pe care ți-o dorești s-o găsești după orele multe și obositoare de urcat.

Despre turiști, aceștia sunt cei care sunt surprinși de ceea ce găsesc la cabană, dar care reușesc, la rândul lor, să-i lase „mască“ pe cei care-i găzduiesc. „Am avut o situație în care cineva a venit să ne întrebe unde-și încarcă periuța electrică. I-am spus că acasă…“, ne-a povestit nea Popa doar una dintre experiențele trăite. 

„Noi nu avem curent la discreție aici. Noi îl producem cu ajutorul unui panou solar de dimensiuni medii, și un generator. Să nu se gândească turiștii că au prize la discreție. Folosim curentul pentru strictul necesar: iluminat, frigider, pompa centralei termice”, a completat cabanierul. Nu este extrem de încântat de această titulatură pentru că a fi cabanier înseamnă, oarecum, un job, pe când sub acoperișul de la Suru se simte acasă.


Își ajută fiica la toate treburile, de la gătit până la curățenie. Dar ca totul să le iasă bine la înălțime, cei doi au un sprijin important „de jos“. “Soția este cea care coordonează toată activitatea de acolo, de acasă. Iar proviziile, conservele, gemurile, tot ce avem nevoie într-o cămară ne sunt asigurate de toată familia. Este o mobilizare a multor persoane”, ne-a mărturisit Ioan Popa. 

Ioana este cea care, la partea de gastronomie, vine cu rețetele noi prin care încearcă să aibă acel ceva în plus pentru turiști, dar să acopere și aria diversă a gusturilor culinare pe care le au turiștii veniți de peste tot. Nea Popa este cu partea tradițională, cu ciorbele, tochitura, mâncarea de fasole, tachinând-o pe Ioana cu „avioanele“ ei din farfurie.
Îl iubește însă mai presus de orice, fiind omul de bază în toate nebuniile ei, dar și cel de la care a învățat să iubească și să respecte muntele, dar și să fie pregătită pentru orice situație.

Activități la înălțime

Și când nu sunt turiști și are ceva timp liber la dispoziție, pe Ioana tot prin munți o găsim. Ei au învățat-o să aibă grijă și mult curaj. Îi place să-i descopere, să umble pe cărări știute doar de ciute, să marcheze trasee noi, dar să contureze și proiecte care să transforme cabana Suru dintr-un loc de odihnă într-unul destinat activităților educative și de divertisment. Startul a fost, de altfel, dat de către o primă tabără organizată aici, unde cei aproape 30 de copii s-au distrat pe cinste.

De asemenea, își dorește ca-n următorii cinci ani să demareze reconstrucția vechii cabane, pe care și-o dorește ca un mix de tradițional, dar cu condițiile pe care le-a întâlnit în afară. Este un proiect amplu și foarte costisitor. Însă, cel mai greu, la înălțime, este să găsești mână de lucru. Pe lângă pricepere, muncitorii trebuie să aibă și disponibilitatea de a fi „blocați“ în munți pentru o perioadă mai îndelungată. 

Frumusețea zonei, condițiile oferite de cabană și ospitalitatea gazdelor atrag ca un magnet turiști străini. Cei mai mulți care s-au cazat aici au fost din Germania, Cehia, Polonia, Franța.

Cei doi au grijă de turiștii pe care-i găzduiesc încă de la primul pas pe care aceștia îl pun pe potecă. De fiecare dată când oamenii își fac rezervare, îi roagă să-i anunțe când pleacă la drum pentru a preîntâmpina situațiile mai puțin plăcute.

Iar pentru cei care pleacă mai departe de la cabana lor, Ioana și nea Popa sunt principala sursă de informație. Cei mai mulți care ajung aici se îndreaptă spre Vârful Suru, situat în partea vestică a Făgărașilor, la altitudinea de 2.281 metri.

Sursa foto: facebook Ioana Popa, Cabana Suru si „Pe munte cu Cristi M“

42937151_2211091779180616_4131269363451822080_n.jpg

ioana popa.jpg

ioana popa si ion popa.jpg

42900695_2211087799181014_6788716301234733056_n.jpg

42901895_2211087369181057_1061226551292461056_n.jpg

cabana suru iarna.JPG

42885055_245153176167782_5918612096647430144_n.jpg

42856415_380815945791061_6955617622255730688_n.jpg

interior cabana.JPG

suru vara.JPG

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A plecat la drum cu o agendă, reportofon, cu ceva cunoștințe generale, dar, mai ales, cu dorința de a învăța și a „fura“ meserie.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, unde a avansat de la redactor/reporter la redactor șef-adjunct/editor-coordonator al departamentului de știri.
A făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM.
În anul 2018 a fost de asemenea premiată în cadrul Galei Comunității Prahovene pentru activitatea jurnalistică în domeniul social, o arie unde se implică activ și prin intermediul Grupului de voluntariat „Pentru Tine!“.
Pentru aproape doi ani a „evadat“ de partea cealaltă a baricadei, lucrând la Primăria Sinaia, la Departamentul de Comunicare și Politici Publice, dar a revenit la marea pasiune.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul de vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici.
De același autor

negativ-media.jpg
Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro

Viața Prahovei
  • Miercuri, 13 Februarie 2019
  • De Roxana Tănase

Risc mare de avalanșe în Munții Bucegi

Ninsoarea căzută la munte, în ultimele 24 de ore, vine la pachet cu o nouă atenționare din partea meteorologilor. La altitudini de peste 1800 m există risc mare de avalanșe, care se pot declanșa în...

Viața Prahovei
  • Duminică, 10 Februarie 2019
  • De Roxana Tănase

Risc însemnat de avalanșe în Munții Bucegi

Meteorologii au emis o nou atenționare de risc însemnat de avalanșe în Munții Bucegi. Temperaturile ridicate comparativ cu cele normale pentru această perioadă favorizează topirea zăpezii, iar la...