- Publicitate -

Protest cu ultimele puteri

pensionariPuțin peste o sută de pensionari ploieșteni au ieșit, astăzi de dimineață, în stradă pentru a-și manifesta nemulțumirea față de impozitarea suplimentară cu 5,5 % a pensiilor ce depășesc 740 lei lunar. Mărimea protestului, incomparabil cu cele de altădată, trădează însă deznădejdea vârstnicilor în fața măsurilor actualului Guvern.

- Publicitate -

Un grup de pensionari ploieșteni a venit, în această dimineață, în jurul orelor 10.00, în fața Prefecturii Prahova, pentru a protesta împotriva măsurilor considerate de aceștia drept inumane. „De multe ori am venit să le spunem guvernanților că nu există voință politică și nu se poate tăia de la pensionari, dar degeaba. Speranța moare ultima, astfel că venim din nou în fața lor pentru a ne cere drepturile. Trebuie să se gândească la faptul că prin noile scumpiri, prin scumpirirea utilităților și a medicamentelor, cu pensiile astea mici nu se poate trăi”, ne-a mărturisit Alexandra Simion, vicepreședinta Asociației Județeane a Pensionarilor Prahova. „Viața e foarte grea. De-abia ne descurcăm cu pensiile astea mizere și cu prețurile astea care se măresc pe zi ce trece. Nu e normal ca să taie în carne vie de la noi, de la pensionari. Așa ceva nu faci unor oameni care au muncit o viață întreagă pentru o amărâtă de pensie”, este de părere Alexandru Pantelimon, unul dintre pensionarii protestatari. Cea mai mare supărare a pensionarilor pleacă de la reținerea contribuții de 5,5% din pensiile de peste 740 lei. Pensionarii amenință că protestele lor vor continua și în perioada următoare.

Sursa: Știrile Alpha TV Ploiești

- Publicitate -

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Criza apei se poate repeta după 1 ianuarie. Reacția autorităților

Peste 100.000 de prahoveni au rămas fără apă potabilă,...

EXCLUSIV Concluziile raportului Corpului de Control al ministrului Mediului la criza apei din Prahova

Observatorul Prahovean a intrat în posesia raportului Corpului de...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -