Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a înștiințat Înalta Curte de Casație și Justiție că în urma emiterii mandatului de aducere pe numele lui Sebastian Ghiță, acesta nu a fost găsit nici la domiciliul personal și nici la alte drese unde a fost căutat.
În baza adresei emisă de IJP, instanța urmează să decidă în consecință și anume, poate emite mandat de arestare în lipsă pentru că fostul deputat a încălcat prevederile impuse de măsura preventivă a controlului judiciar care îl oblga să se prezinte la organul de urmărire penală.
Sebastian Ghiță s-a prezentat luni la sediul IJP Prahova așa cum îi impunea controlul judiciar. Acesta trebuie să se preinte o singură dată pe săptămănă în fața ofițerului de supraveghere, dar ieri nu a mai venit la sediul DNA Ploiești unde fusese citat.
