- Publicitate -

Motivul ruşinos pentru care unii locatari au cerut ridicarea băncilor – FOTO, VIDEO

banci protest

Motivul scandalului de astăzi a plecat de la faptul că mai mulți pensionari din zona Malu Roșu au constatat că băncile din aproapierea Poștei și a celorlalte spații comerciale au fost ridicate de muncitorii SGU. La baza deciziei ar sta un memoriu adresat de mai mulți locatari, care susțin că după miezul nopții băncile atrăgeau ca un magnet clienții de la o cârciumă, dar și tineri care profitau de întuneric ca să întrețină relații sexuale.

Cele două tabere au însă argumente pro și contra, iar subiectul cumun sunt băncile. Cele 12 bănci montate în urmă cu vreo șapte ani, astfel încât trecătorii să se odihnească în drumul lor. Pensionarii din cartier însă profitau de faptul că sunt bănci în zonă și, când temperaturile în apartamente erau caniculare, ieșeau afară pe bancă, unde mai adia vântul. Mare le-a fost surpriza când au constatat că de câteva zile municitorii demontează băncile și le încarcă în tractoare. Prima dată au fost demontate trei bănci într-o noapte. A doua oară au luat alte trei bănci și totul a culminat în această dimineață în care au încărcat toate băncile spre disperarea persoanelor de vârsta a treia. „Atât avem și noi, aici, în cartier. Băncile!

- Publicitate -

 

Suntem în vârstă și nu putem merge în parcuri. u cerem mult. Vrem să ni se aducă băncile înapoi”, ne-a povestit o femeie care de abia mai răsufla după ce avusese un mic scandal cu o locatară care era de părere că băncile nu-și au rostul în această zonă. La polul opus, directorul adjunct al SGU, Ovidiu Negulescu, a invocat existența unui memoriu adresat de locatarii blocurilor din zonă. Astăzi, oamenii care au semnat pentru ridicarea băncilor au povestit că după miezul nopții în zonă era tot timpul scandal provocat de clienții unei cârciumi din apropiere, care își iau băutura la pachet și, ulterior, rămân pe banci să o consume. Dar ăsta nu este singurul motiv. Unul dintre cetățeni a susținut că a semnat cu toată inima să ia băncile pentru că după miezul nopții unii întrețin relații sexuale pe ele.

Citește și: Scandal monstru în cartierul Malu Roşu

Pentru că scandalul era în toi, la fața locului au ajuns directorul adjunct al SGU, Ovidiu Negulescu, cel care era acuzat de oameni ca a luat decizia, consilierul Marcian Cosma, directorul SGU Mihai Păun, directorul Poliției Locale, Carmen Gheorghe, ba chiar și senatorul Augustin Mitu. Concluzia? Problema trebuie rezolvată. Oamenii care au rămas fără bănci au început să strângă semnături pentru remontarea acestora.

- Publicitate -

 

 

 

 

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -