- Publicitate -

Descoperiri spectaculoase în tumulii de la Băicoi. Arheologii au găsit morminte și podoabe vechi de peste 5.000 de ani

Noi descoperiri deosebit de importante au fost făcute de arheologii Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova în cadrul cercetărilor desfășurate la tumulii de la Băicoi. Specialiștii au identificat noi morminte preistorice, iar unele dintre acestea conțin podoabe vechi de peste cinci milenii, oferind indicii valoroase despre comunitățile care au locuit aceste meleaguri la începutul epocii bronzului.

Cea mai importantă descoperire din această etapă a cercetărilor a fost făcută în Movila Vulpii, unde arheologii au identificat locul înmormântării primare. Este un moment esențial al investigației, deoarece urmează cercetarea mormântului principal, considerată cea mai importantă etapă a întregului proiect.

Impresionant prin dimensiuni, tumulul are aproximativ trei metri înălțime și un diametru de circa 65 de metri, aspect care, potrivit specialiștilor, indică faptul că persoana înmormântată aici avea un statut aparte în comunitatea din care făcea parte.

Descoperiri importante au fost făcute și în tumulul de dimensiuni mai mici, unde cercetătorii au identificat trei morminte, unul dintre acestea adăpostind rămășițele a două persoane.

Inventarul funerar s-a dovedit a fi unul deosebit de valoros. Arheologii au descoperit podoabe confecționate din cochilii de scoică și dinți de cerb, obiecte care reflectă tradiții locale moștenite din perioada eneolitică și care permit datarea înmormântării cu peste 5.000 de ani în urmă.

Un alt mormânt cercetat aparține comunităților Yamnaya, populație considerată reprezentativă pentru începutul epocii bronzului. Potrivit specialiștilor, acesta prezintă numeroase asemănări cu primul mormânt descoperit în Movila Vulpii, confirmând continuitatea unor practici funerare specifice acestei populații.

Noile descoperiri completează informațiile obținute în etapele anterioare ale cercetărilor și îi ajută pe arheologi să înțeleagă mai bine transformările culturale care au avut loc în această regiune în urmă cu peste cinci milenii.

Cercetările arheologice preventive se apropie de final. După încheierea documentării și înregistrarea tuturor vestigiilor, terenul va fi eliberat de sarcina arheologică, astfel încât lucrările de infrastructură planificate în zonă să poată continua fără a afecta patrimoniul descoperit.

Cercetarea este coordonată de dr. Alin Frînculeasa, responsabil științific al proiectului, alături de Octav Negrea, Eduard Ghinea și Emil Grigorescu.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Cultura care îi salvează pe fermieri în 2026. Ce este „aurul galben” al agriculturii prahovene

Într-un an agricol în care mulți fermieri se plâng...

Polițist suspectat că ar fi furat 4.000 de lei de la locul unei morți suspecte în timpul anchetei

Polițistul din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției...

Un polițist din Prahova și-ar fi amanetat laptopul de serviciu EXCLUSIV OPH

Un polițist din cadrul Biroului de Investigații Criminale al...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi