- Publicitate -

Blocaj la Tribunalul Prahova. Grefierii protestează față de noua Lege a salarizării

Activitatea instanțelor și parchetelor din Prahova va fi afectată joi, 4 iunie, ca urmare a protestului declanșat de personalul auxiliar de specialitate și conex din sistemul judiciar. Grefierii sunt nemulțumiți de prevederile noului proiect al Legii salarizării.

- Publicitate -

Potrivit Sindicatului Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL, între orele 08:00 și 12:00, activitatea în instanțe și parchete va fi oprită total, în semn de protest față de modul în care proiectul legislativ tratează revendicările angajaților din sistem.

La nivel local, conducerea Tribunalului Prahova a anunțat că, în perioada 2-5 iunie 2026, programul de lucru cu publicul este redus la jumătate, cu excepția cauzelor și lucrărilor urgente.

- Publicitate -

Care va fi programul la Arhivă și Registratură – Judecătoria Ploiești

Conform anunțului oficial, compartimentele Arhivă și Registratură au funcționat în zilele de 2 și 3 iunie între orele 09:00 și 11:00, urmând să aibă același program și pe 5 iunie. În schimb, joi, 4 iunie, între orele 08:00 și 12:00, activitatea celor două compartimente este suspendată complet.

Care sunt revendicările sindicaliștilor

Sindicaliștii susțin că personalul auxiliar din instanțe și parchete nu a beneficiat de majorări salariale reale în ultimul deceniu, iar actualul proiect de lege riscă să ducă la o nouă înghețare a salariilor pentru următorii cinci ani.

Reprezentanții sindicatului afirmă că proiectul menține mecanismele care au generat, după aplicarea Legii nr. 153/2017, numeroase litigii salariale și costuri suplimentare pentru stat. De asemenea, aceștia consideră că noua lege nu reflectă complexitatea și responsabilitatea activității desfășurate de personalul auxiliar din sistemul judiciar.

- Publicitate -

Pentru stabilirea următoarelor forme de protest, sindicaliștii au convocat o nouă Adunare Generală Extraordinară pe 5 iunie, după consultările programate la Ministerul Muncii.

Cetățenii care au programate demersuri la Tribunalul Prahova sunt sfătuiți să țină cont de restricțiile anunțate și de suspendarea activității din intervalul 08:00 – 12:00 din data de 4 iunie.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Capcana mortală de la marginea Ploieștiului. Porumbei morți în reziduuri petroliere – VIDEO

Scene șocante filmate în urmă cu câteva zile lângă...

Pasionați de Ford Mustang din Europa vin la Ploiești, la „De la Cal, la Cai Putere”

Pasionați Mustang din mai multe țări europene vin la...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -