- Publicitate -

Percheziții în Prahova într-un dosar de furturi din locuințe. Hoții ar fi furat bani, bijuterii și ceasuri

Marți, 7 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Investigații Criminale au efectuat mai multe percheziții în Ploiești și alte localități din județul Prahova. VIDEO la finalul articolului.

- Publicitate -

Perchezițiile au avut loc  într-un dosar care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Potrivit anchetatorilor, faptele investigate ar fi fost comise la data de 31 decembrie 2025, în localitatea Podenii Noi, și la data de 24 martie 2026, în localitatea Ploieștiori. Din verificările efectuate până în prezent a rezultat că persoanele cercetate ar fi sustras bunuri de valoare, respectiv sume de bani, bijuterii și ceasuri.

- Publicitate -

Începând cu data de 25 martie 2026, polițiștii au desfășurat activități specifice de investigare, în urma cărora s-a dispus extinderea cercetărilor pentru încă opt dosare penale, având ca obiect infracțiuni similare, atât în formă consumată, cât și sub forma tentativei.

Există suspiciunea rezonabilă că toate aceste fapte ar fi fost comise de aceleași persoane.

Prejudiciul estimat depășește 200.000 de euro. Detalii aici:

- Publicitate -

Noi detalii din dosarul spargerilor de peste 200.000 din Prahova. Hoții purtau cagule și dezactivau camerele video

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -