Patru persoane vizate de perchezițiile care au avut loc miercuri în Ploiești și București au fost arestat preventiv, iar una a fost plasată sub control judiciar.
Vă reamintim că mascații au descins ieri la 12 adrese din Ploiești și București în cazul mai multor furturi comise de indivizi violenți. Aceștia acționau în mall-urile și supermarketurile din cele două municipii.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada iulie – septembrie 2025, persoanele în cauză ar fi comis mai multe infracțiuni de furt calificat din supermarketuri și centre comerciale din municipiile Ploiești și București, prin dislocarea sistemelor antifurt montate pe bunurile sustrase.
De asemenea, la data de 4 iunie 2025, una dintre persoanele bănuite ar fi sustras produse alimentare, dintr-un magazin din Ploiești și, pentru a-și asigura scăparea, ar fi recurs la amenințări cu acte de violență asupra agenților de pază și a gestionarului unității.
Totodată, la data de 3 iulie 2025, în zona centrală a municipiului Ploiești, două persoane ar fi încercat, prin violență și amenințare, să sustragă bunuri de la o persoană, fără a-și atinge scopul, ca urmare a opoziției acesteia”, au precizat reprezentanții Poliției Prahova.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la 18.000 de lei.
„În urma probatoriului administrat, față de 4 persoane a fost luată măsura arestării preventive, iar față de o persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie calificată”, au transmis joi reprezentanții Poliției Prahova
