Accidentul rutier a avut loc, joi, pe DN1, în afara localității Ploiești, pe direcția de mers Brașov către Ploiești, a avut loc un accident rutier. Unul dintre conducătorii auto implicați, cel care a pierdut controlul mașinii, era la un pas de comă alcoolică.
Două autoturisme au intrat, ieri, în coliziune, pe DN1, în afara localității Ploiești, pe sensul de mers Brașov – Ploiești. Ulterior una dintre mașinile implicate a fost proiectată într-un TIR.
„Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat de 49 de ani, în timp ce conducea pe direcția de mers Brașov către Ploiești, la un moment dat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziunea cu un alt autoturism, condus de un bărbat cu vârsta de 30 de ani.
În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 30 de ani a fost proiectat într-un ansamblu de vehicule, iar ulterior în parapeții despărțitori ai sensurilor de deplasare.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 49 de ani aparatul indicând valoarea de 1,73 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a anunțat IPJ Prahova.
În urma impactului, conducătorul auto în vârstă de 30 de ani a fost rănit și a necesitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
„În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporale din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice în vederea stabilirii cu exactitatea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier”, a precizat IPJ Prahova.