În urma perchezițiilor care au avut loc miercuri, 26 februarie 2025, în localitatea Talea, un tânăr de 22 de ani a fost reținut. Dosarul cuprinde infracțiuni de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori care au fost tăiați din păduri.
„În baza probatoriului administrat, față de un tânăr de 22 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Reamintim faptul că, miercuri dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Talea, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori care au fost tăiați din păduri.
O persoană a fost condusă la sediul unității de poliție.
Din cercetări a reieșit faptul că în perioada ianuarie-februarie a.c, persoană bănuită de comiterea faptelor ar fi tăiat fără drept dintr-un fond forestier național din comuna Talea, mai mulți arbori pe care ulterior i-ar fi sustras.