Miercuri, 26 februarie 2025, au fost efectuate percheziții la o persoană bănuită de comiterea unor infracțiuni de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori care au fost tăiați din păduri.
„În această dimineață polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în comuna Talea, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori care au fost tăiați din păduri.
O persoană va fi condusă la sediul unității de poliție.
Din cercetări a reieșit faptul că în perioada ianuarie-februarie a.c, persoană bănuită de comiterea faptelor ar fi tăiat fără drept dintr-un fond forestier național din comuna Talea, mai mulți arbori pe care ulterior i-ar fi sustras.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab Ploiești”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.