- Publicitate -

Polițist local lovit, pe trecere, în accidentul din Ploiești

Accidentul s-a produs, vineri dimineață, la intersecția străzilor Golești cu Bulevardul Independenței din Ploiești. Un polțist local, aflat pe trecerea de pietoni, a fost lovit de autoturismul care a produs accidentul.

UPDATE: IPJ Prahova a anunțat că la volanul autoturismului implicat în accident se afla o tânără, în vârstă de 29 de ani din Ploiești care era băută și nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. (Detalii AICI).

- Publicitate -

Știre inițială

Accidentul rutier, care a avut loc la intersecția străzilor Golești cu Bulevardul Independenței, s-a produs după ce un auto a intrat într-o altă mașină parcată.

- Publicitate -

În momentul accidentului, un polițist local, care se angajase în traversarea străzii regulamentar, pe trecere, a fost lovit de unul dintre autoturismele implicate.

„Polițistul local se îndrepta spre serviciu. Traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni, în momentul în care a fost lovit de autoturism.

A fost transportat la spital de către o ambulanță sosită la fața locului”, ne-a declarat Carmen Gheorghe, directorul Poliției Locale Ploiești.

- Publicitate -

Reamintim faptul că, vineri dimineață a avut loc un accident în care au fost implicate două auto, dintre care una parcată.

Traficul rutier din zonă a fost restricționat. Potrivit unor surse conducătorul mașinii răsturnate ar fi circulat pe interzis pe strada Golești.

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -