Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, în urma căruia două persoane au fost rănite, a avut loc miercuri dimineață la Gherghița.
UPDATE: Ambele victime sunt transportate către UPU Ploiești.
Potrivit ISU Prahova, la locul evenimentului au fost mobilizate echipaje medicale și de descarcerare.
„Intervenim cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și ambulanța SMURD TIM (cu medic), precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova”, au precizat reprezentanții ISU.
În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme și cei doi ocupanți ai acestora, care, din fericire, nu au fost încarcerați.
Ambii ocupanți sunt bărbați, cu vârste de 27 respectiv 24 de ani. Sunt în stare de conștiență, cu diverse traumatisme, în evaluare medicală la fața locului.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului.
Vă reamintim că tot în această dimineață un accident mortal a avut loc pe DN1B, la Valea Călugărească. Detalii: Cum s-a produs accidentul mortal de la Valea Călugărească
