- Publicitate -

Explozie puternică la Valea Doftanei. Două persoane decedate și o alta rănită

O explozie puternică a avut loc luni după amiază într-o locuință din satul Teșila, comuna Valea Doftanei. Potrivit primelor informații transmise de ISU Prahova, două persoane au murit, fiind proiectate de suflul exploziei, iar o alta a suferit arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Deflegrația s-a produs din cauza unui boiler.

UPDATE: Explozia nu a fost urmată de incendiu. Bărbatul care a suferit arsuri a fost preluat de un echipaj medical și este transportat la spital.

- Publicitate -

Articol inițial

La fața locului au fost mobilizați 18 pompieri și o autospecială de stingere, o descarcerare, o ambulanță de primă intervenție și comandă, un container multirisc, o ambulanță SMUR și o ambulanță dotată cu terapie intensivă mobilă.

- Publicitate -

În sprijin, Serviciul de Ambulanță Județean Prahova a trimis la locul evenimentului două echipaje medicale

„Forțele sosite la fața locului au identificat o victimă, bărbat în vârstă de aproximativ 60 ani, cu arsuri pe cca. 50% din suprafața corporală (față, gât, membre), iar alte două persoane (de sex feminin, cu vârste între 60-65 ani) care prezintă leziuni incompatibile cu viața (au fost proiectate de suflul exploziei, nu sunt prinse sub dărâmături)” au precizat reprezentanții ISU Prahova.

O a patra persoană aflată in clădirea afectată de explozie, nu este rănită.

Vom reveni cu detalii.

- Publicitate -

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -