Două autoturisme au intrat, vineri dimineață, în coliziune, pe DN1, în dreptul intersecției cu DJ 155, în afara localității Păulești. În urma impactul, o femeie, în vârstă de 36 de ani, a fost rănită și a necesitat transportul la spital. Imagini la finalul textului.
Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, vineri dimineață, în jurul orei 7.30, despre producerea unui accident rutier pe Drumul Național 1, în dreptul intersecției cu Drumul Județean 155.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului polițiștii au constatat faptul că o femeie de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 40 de ani.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a femeii de 36 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri”, a anunțat IPJ Prahova.
Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.