În urma articolului publicat marți dimineață de Observatorul Prahovean cu privire la aerul irespirabil resimțit în ultimele zile în cartierele din Ploiești, Garda de Mediu Prahova anunță demararea unor controale.
Vizate sunt cele trei rafinării, Lukoil, Vega și Petrobrazi.
Citește și: Aer irespirabil, de trei zile, la Ploiești. „Miroase îngrozitor a gaze și produse petroliere! Inhalăm otravă!”
„Ca urmare a disconfortul olfactiv resimțit de locuitorii Municipiului Ploiești în ultimele zile, precum și a sesizărilor primite, Garda de Mediu Prahova a demarat acțiuni de inspecție și control la cele trei rafinării funcționale din localitate.
Vom reveni cu informații noi și cu concluziile noastre după finalizarea acțiunilor de control” au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu în această după amiază.
Vă reamintim că pe site-ul calitateaer.ro în continuare nu sunt afișate datele cu privire la monitorizarea calității aerului la toți indicatorii.
De exemplu, la indicatorul benzen sunt afișate date doar din stațiile de monitorizare PH1 și PH7.
În schimb, pe site-ul Primăriei Ploiești, în microstațiile de monitorizare, la anumiți indicatori se constată depășiri.
Astfel, marți dimineață, potrivit hărților privind calitatea aerului în Ploiești existau depășiri la dioxidul de azot la microstația amplasată în ona Peneș Curcanu, dar și la hidrogenul sulfurat în zona Bereasca.
