- Publicitate -

Control comandat de Prefectura Prahova la centrul de la Călinești. 35.000 de lei amendă, mai multe spații de cazare și blocul alimentar, închise

Data:

Control comandat de prefectul județului Prahova la Centrul de recuperare si reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane adulte cu handicap Călinești. Verificarea a fost coordonată de inspectorii ANPC, în urma solicitării Instituției Prefectului, fiind semnalate „abateri deosebit de grave”, potrivit comunicatului remis de Autoritate. Ca urmare a deficiențelor constatate, s-au aplicat amenzi în valoare de 35.000 de lei și s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate în trei spații de cazare, precum și în blocul alimentar din Corpul A. ANPC a informat Prefectura Prahova cu privire la „necesitatea relocării celor 93 de persoane cazate în centru.

- Publicitate -

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în urma solicitării Instituţiei Prefectului Prahova, cu privire la monitorizarea centrelor rezidenţiale de îngrijire a persoanelor vârstnice ce aparţin Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, precum şi la verificarea respectării măsurilor dispuse în vara anului trecut, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Prahova a desfăşurat, până acum, acţiuni de control la Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane adulte cu handicap, Călineşti – Prahova şi la Centrul de Asistenţă Persoane Adulte cu Dizabilităţi Cireşarii, Ploieşti.

Acțiunea a fost coordonată de vicepreședintele ANPC, Sebastian Hotca. Au participat, fără atribuții de control,  subprefectul județului, Emil Draganescu și consilierul Daniela Lamba.

În urma verificărilor s-au aplicat amenzi contraventionale în valoare totală de 35.000 lei  și s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate în spațiile de cazare (Corpurile A,B,C, Centrul deținând în total 4 corpuri de clădire), precum și în blocul alimentar din Corpul A.

- Publicitate -

„Menționăm că, în cele 4 corpuri de clădire erau cazați 93 de persoane, cele din cazate în Corpul D aflându-se, în momentul controlului, în carantină (din cauza scabiei), ceea ce a împiedicat accesul comisarilor aici și derularea verificărilor.

De asemenea, CJPC Prahova a informat Instituția Prefectului Prahova cu privire la măsurile dispuse și la necesitatea relocării beneficiarilor.

„Parcă nu se mai termină bătaia de joc față de persoanele aflate în din centrele de îngrijire, iar unii administratori nu au învățat nimic din trecut.

- Publicitate -

Așa cum am mai spus-o, măsurile de oprire a activității, dispuse de comisarii ANPC, în astfel de situații, cum este și cazul de la Călineşti, Prahova, au scopul de a proteja și de a respecta drepturile beneficiarilor cazați în aceste centre, și de a pune punct unor astfel de practici” , a spus  Sebastian Hotca, vicepreședinte ANPC.

Abaterile de la legislația în vigoare, în domeniu, constatate au fost:

  • condiții igienico-sanitare, în blocul alimentar, improprii funcționării: paviment neigienizat cu rosturi de gresie cu depuneri masive de praf și grăsime, blatul masei deteriorat, prizele cu depuneri de praf și urme lipicioase de grăsime, calorifer ruginit cu pete de grăsime, chederele geamurilor cu urme masive de praf, scurgerea din paviment neigienizată, pereți cu infiltrații, pereți cu infiltrații și plăci de faianță spartă care împiediacă igienizarea corespunzătoare a suprafețelor
  • utilizarea unor cuptoare neigienizate cu depuneri de grăsime
  • folosirea unor tacâmuri neigienizate, veselă uzată, cuțite și ustensile de bucătărie neprofesionale
  • condiții igienico-sanitare precare, în zona lavoarelor, cu etajerele desprinse, deteriorate, cu părți ascuțite prezentând risc de accidentare
  • lipsa produselor de igienizare a mâinilor în recipientele special montate.
  • condiții insalubre în spațiile de cazare a beneficiarilor: paturi metalice ruginite, lipsa huselor de protecție pentru perne și saltele , pereți exfoliați cu urme masive de igrasie, saltele și perne pătate, așternuturi neigienizate, calorifere ruginite, cu resturi  de ambalaje  și praf masiv, lipsa plăcilor de faianță pe holuri, paviment neigienizat, tavanul cu exfolieri și urme de infiltrații .
  • condiții igienico-sanitare improprii în spațiul de depozitare al alimentelor situat în afara incintei Centrului: scara de acces deteriorată (cu plăci gresie desprinse), paviment neigienizat, folosirea unor agregate frigorifice cu urme de rugină, a unor rafturi de depozitare a alimentelor deteriorate fără o igienizare corespunzătoare, cu strat grosier de praf și resturi alimentare, cu pereți neigienizați, cu infiltrații, în acest spațiu fiind depozitate și alte obiecte precum: anvelope auto și recipiente din material plastic”, se arată în comunicatul remis de Autoritate.

În urma verificărilor la Centrul de Asistență Persoane Adulte cu Dizabilități Cireșarii, din Ploiești, inspectorii ANPC au dispus doar câteva remedieri de informare, respectiv afișarea listei meniu, precum și a ingredientelor produselor alimentare servite beneficiarilor, conform acesteia, comisarii prahoveni aplicând instituției un avertisment, ca sancțiune.

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Noi imagini cu incendiul din Bereasca. Pompier în stare gravă

Un incendiu violent a cuprins, aseară, două locuințe de...

Tudorie: La CSM Ploiești angajații „plătesc polițe între ei”

Scandalurile se țin lanț de CSM Ploiești, clubul sportiv...

Prahoveni bătuți în casă de vecini. Agresorii sunt liberi

Scene de o violență ieșită din comun s-au petrecut...

Tarifele Apa Nova Ploiești vor crește anual, până în 2037

După Hidro Prahova, care a majorat tarifele cu 30% la...

Doar 10 locuri pentru bolnavii terminal, la stat, în Prahova

Înființarea unor secții de paliație pentru bolnavii în stadiu...
- Publicitate -

Știri noi

Noi imagini cu incendiul din Bereasca. Pompier în stare gravă

Un incendiu violent a cuprins, aseară, două locuințe de...

Autostrada Ploiești – Brașov, plimbată între instituții

Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat că a...

Cristian Popescu Piedone, numit oficial șef la ANPC

Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5 al...

Imagini de la incendiul din Ploiești. Ard două case [VIDEO]

Două case au ars în această seară, într-un incendiu...

Pompier, în stare gravă, în urma incendiului din Bereasca

Un pompier a fost grav rănit, fiind transportat de...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Cine conducea Bentley-ul răsturnat în Ploiești? Poliția tace

De ce oamenii cred, pe bună dreptate, că Bentley-ul...

Domnule Polițeanu, dacă nu o reparați, mai bine închideți-o

Strada Cosminele din Ploiești este una dintre zecile de...

Ordin pe unitate, la PSD: Iubiți-l pe Crin!

E oficial. Crin Antonescu va fi candidatul unic al...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cristian Popescu Piedone, numit oficial șef la ANPC

Cristian Popescu Piedone, fostul primar al Sectorului 5 al...

Imagini de la incendiul din Ploiești. Ard două case [VIDEO]

Două case au ars în această seară, într-un incendiu...

Pompier, în stare gravă, în urma incendiului din Bereasca

Un pompier a fost grav rănit, fiind transportat de...

Incendiu violent în Ploiești. Două case cuprinse de flăcări

Un incendiu violent a izbucnit, vineri noapte, pe strada...
- Publicitate -

De ce nu iese municipiul Câmpina din Hidro Prahova

HidroPrahova reprezintă un subiect „fierbinte” pentru noua administrație câmpineană....

Echipele de robotică din Ploiești participă la SRLT Pitești

Echipe de robotică de la școlile și liceele din...

Cine este noul operator de salubritate din Ploiești

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat astăzi, oficial, cine...

Protest al angajaților Blue Planet la Primăria Ploiești

Câteva  zeci de angajați ai operatorului de salubritate Blue...