Un incident mai puțin obișnuit a avut loc luni, 12 februarie 2024, la Maternitatea din Ploiești, unde două fetițe nou-născute au fost încurcate la externare.
Potrivit surselor, una dintre mame și-a dat seama de încurcătură.
Cele două fetițe aveau același nume de familie și erau născute în aceeași zi. „Noi aici, la maternitate, ținem cont doar după nume, nu după prenume”, a declarat pentru Observatorul Prahovean medicul Călin Boeru, șeful secției de Obstetrică-Ginecologie al Maternității Ploiești.
Din cele declarate de acesta, incidentul a avut loc în cursul zilei de astăzi, dar a fost rezolvat înainte de finalizarea procedurilor de externare pentru ambele cazuri.
„A fost o situație deosebită, cu doi nou-născuți care aveau același nume, același sex și născuți în aceeași zi. Dar, cu toate acestea, s-a realizat în timp destul de scurt incidentul, astfel încât s-a finalizat înainte să se producă cele două externări. Practic, nu erau finalizate cele două externări”, a declarat Călin Boeru.
Cele două fetițe aveau același nume de familie și erau născute în aceeași zi
Despre unul dintre nou-născuți se știe sigur că era în spital, iar celălalt era pe drum spre casă. „Nu știu detalii legate de procedură, știu doar, cu siguranță, că nu se finalizaseră cele două externări”, a ținut să precizeze medicul.
În urma constatării acestui fapt reprezentanții maternității au anunțat imediat conducerea Spitalului Județean de Urgență și autoritățile de la Consiliul Județean.
În ceea ce privește cum a fost posibilă o asemenea situație, ancheta internă demarată va scoate la iveală detaliile exacte.
„Este greu de spus a cui a fost de fapt vina. Și la nivel de conducere a spitalului am anunțat că mâine vom face o analiză a cazului să vedem pe procedura de externare. E greu de spus într-o situație de genul acesta…”, este de părere doctorul Boeru.
„Eu nu am mai întâlnit situația aceasta… a fost și un complex de coincidențe: aceeași zi de naștere, același nume, același sex al copilului și astfel a fost posibil un asemenea incident… Dar bine că s-a rezolvat. Asta e important!”, a încheiat declarația pentru Observatorul Prahovean Călin Boeru, șeful secției de Obstetrică-Ginecologie al Maternității Ploiești.