Magistrații Curții de Apel Ploiești au decis plasarea în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile Mariei Tudose, notar public, reținută în dosarul White Tower.
Vă reamintim că reprezentanţi și apropiați ai dezvoltatorului imobiliar PFA Lupu Marioara sunt suspectaţi că au vândut aceeaşi locuinţă mai multor clienţi, cauzând un prejudiciu care depăşeşte un milion de euro.
În acest dosar patru persoane, un notar, un avocat şi doi reprezentanţi ai dezvoltatorului imobiliar, erau deja arestate preventiv.
Citește și: A fost reținut și al doilea notar în afacerea imobiliară White Tower din Ploiești
În baza art. 227 Cod procedură penală respinge ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti de arestare preventivă a inculpatei TUDOSE MARIA, iar în baza art. 227 alin.2 Cod procedură penală ia faţă de inculpata Tudose Maria măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 02.02.2024 până la data de 02.03.2024 inclusiv.
„În temeiul art.221 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpata Tudose Maria să nu părăsească imobilul situat Mun. Ploieşti, Str. Ana Lugojana, Nr.2A, Jud.Prahova fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fata căruia se află cauza şi să se supună restrictiilor stabilite de acesta.
În baza art.221 alin.2 cod proc.pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) – să se prezinte la organul de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți a judecătorului de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată;
b) – să nu comunice, direct sau indirect, cu persoanele vătămate, cu martorii din cauză sau cu ceilalţi inculpati (interdicţia nu se aplică între soţi, concubini şi rude până la gradul 3 inclusiv); În baza art.221 alin.11 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii arestului la domiciliu sau a obligaţiilor care îi revin, se poate înlocui măsura arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei Tudose Maria de sub puterea ordonantei de retinere emisă la data de 01.02.2024 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiesti dacă nu este reţinută, arestată sau deţinută în altă cauză. În baza art. 275 alin.3 Cod pr penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, este decizia Curții de Apel Ploiești