Continuă ancheta fraudei cu un prejudiciu estimat de peste un milion de euro, în cazul afacerii imobiliare White Tower din Ploiești. Procurorii au reţinut, joi seara, încă un notar care ar fi participat la fraudele cu apartamente.
Reprezentanţi și apropiați ai dezvoltatorului imobiliar PFA Lupu Marioara sunt suspectaţi că au vândut aceeaşi locuinţă mai multor clienţi, cauzând un prejudiciu care depăşeşte un milion de euro. În acest dosar patru persoane, un notar, un avocat şi doi reprezentanţi ai dezvoltatorului imobiliar, erau deja arestate preventiv. Grupului de persoane arestate i s-a adăugat încă o persoană reținută, Maria Tudose, notar public.
Citește și Dosarul White Tower Ploiești. Decizia Înaltei Curți la solicitarea inculpaților de a fi eliberați
Femeia notar este acuzată de comiterea a 19 infracţiuni de complicitate la înşelăciune şi fals intelectual, fiind suspectată că i-a ajutat pe unii dintre inculpaţii din dosar să inducă în eroare persoanele vătămate prin autentificarea promisiunilor de vânzare-cumpărare cu privire la mai multe apartamente din complexul White Tower din Ploieşti. pe care nu le-a notat în cartea funciară, iar apoi a autentificat contractele de vânzare-cumpărare ale aceloraşi apartamente către alte persoane, spun surse judiciare.
Femeia a fost pusă oficial sub acuzare joi, iar în urma audierilor şi administrării probatoriului a fost reţinută.
Săptămâna aceasta, pe 30 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţiile a patru inculpaţi din acest dosar cu privire la decizia privind emiterea de mandate de arestare preventivă pe numele a trei dintre inculpaţi şi de arest la domiciliu pe numele celuilalt.
Citește și Cum a implicat primarul Andrei Volosevici Spitalul Municipal Schuller în scandalul imobiliar al deceniului din Ploiești
”În fapt, în perioada 18.10.2016 – 20.10.2023, un dezvoltator imobiliar din Ploieşti, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv convenţii scrise autentificate de către trei notari publici din Ploieşti, a indus în eroare un număr de 16 persoane vătămate, cauzându-le acestora un prejudiciu total în valoare de 985.500 euro şi 424.091 lei (în total 1.071.174 euro)”, a informat, luni, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.