- Publicitate -

Numerele de telefon la care ploieștenii pot suna dacă nu primesc căldură în apartamente

Primăria Ploiești a publicat numerele de telefon care pot fi apelate de persoanele care nu primesc căldură în apartamente, odată cu reluarea furnizării serviciului în noaptea de joi spre vineri.

„Pentru remedierea promptă și eficientă a aspectelor semnalate, ploieștenii au posibilitatea să apeleze, direct, operatorul de termie la nr. 0.800.672.777 – Telverde (număr de telefon gratuit, apelabil la nivel național în orice rețea, 24 de ore din 24, 7 zile din 7); 0244 520 312 (Centrala), respectiv Dispeceratul Primăriei municipiului Ploiești, la nr. de tel. 0244 984 (Alo, domnule Primar) sau Telverde 0.800.800.884” au transmis reprezentanții instituției. 

În situația în care apar astfel de disfuncționalități, cetățenii sunt rugați să contacteze, de asemenea, și reprezentanții asociațiilor de proprietari, în vederea verificării instalațiilor interioare.

- Publicitate -

Totodată, ploieștenii sunt îndrumați să se informeze, în cadrul asociației de proprietari din care fac parte, dacă aceasta a solicitat, în mod expres, operatorului de termie, nereluarea furnizării agentului termic pentru această perioadă.

Termo Ploiești a mai precizat că atât încărcarea instalațiilor, cât și atingerea parametrilor termici corespunzători graficului de furnizare corelat cu temperaturile exterioare, se vor realiza pe o perioadă de 3 zile, începând cu data de 02.11.2023.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -