- Publicitate -

Elevii de-a VIII-a au aflat, astăzi, notele la simularea Evaluării Naționale. În școlile cu rezultate slabe se vor face pregătiri suplimentare

Cei 6462 de elevi din Prahova, care au susținut simularea Evaluării Naționale au aflat astăzi rezultatele pe care le-au obținut atât la limba și literatura română, cât și la matematică. Notele nu sunt făcute publice. În schimb, în decurs de două săptămâni, fiecare unitate de învățământ din județ are obligația de a întocmi un raport care va ajunge pe masa Inspectoratului Școlar Județean Prahova. În urma analizării rapoartelor, elevii care au obținut note sub 5 vor face pregătire suplimentară în școală, o dată pe săptămână.

Simularea Evaluării Naționale la limba și literatura română și matematică a avut loc pe 20, respectiv 21 martie.

Notele au fost transmise elevilor, azi, 29 martie, de către școlile unde sunt înscriși. Rezultatele obținute nu se contestă și nu se trec în catalog.

La nivel de școli sunt analizate aceste note. Fiecare unitate de învățământ din județ ne va trimite, până pe 13 aprilie, un raport cu rezultatele pe care le-au obținut. Acolo unde vor apărea cazuri de elevi cu note foarte mici, asta însemnând sub 5, inspectorii noștri de specialitate vor face verificări. Mai mult, la nivel de instituții gimnaziale, profesorii de limba română și matematică au datoria de a face o dată pe săptămână pregătiri suplimentare cu elevii care au luat note slabe.

Practic, scopul acestor simulări nu e neapărat de a afla cine ia 10, ci, mai degrabă, cine ia 4 sau mai puțin. Acolo sunt problemele, de aceea nevoia acestor pregătiri suplimentare, care să le crească elevilor șansele de a luat note mai bune la examenul propriu zis din vară”, ne-a precizat Ilona Rizea, inspector general șef în cadrul ISJ Prahova.

Citește și: Simulare Evaluare Națională 2022. Ce subiecte au picat la matematică și baremul de corectare

Evaluarea Națională pentru absolvenții claselor a VIII-a începe pe 19 iunie, cu prima probă scrisă, cea la română. Urmează proba scrisă la matematică, două zile mai târziu, pe 21 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate pe 28 iunie. După soluționarea contestațiilor, rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 iulie.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Au lăsat Bucureștiul și au deschis o pizzerie într-un sat din Prahova. Povestea „Pizza Pe Bune”

Au plecat din București în 2008, fugind de aglomerație,...

Lovitură de teatru în scandalul suspiciunilor de dopaj de la Hipodromul Ploiești

Scandalul izbucnit după Marele Premiu de Trap, cursă organizată...

De ce au rămas mai multe benzinării din Ploiești fără carburanți. Explicația OMV Petrom

În ultimele zile, pe rețelele de socializare au apărut...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi