- Publicitate -

Crește, de patru ori, suma acordată pentru transportul elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu

Data:

Distribuie articolul:

Ministerul Educaţiei şi reprezentanţii elevilor, ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, ai Asociaţiei Comunelor din România, ai Avocatului Poporului şi ai societăţii civile au agreat creşterea de patru ori a sumei acordate pentru transportul elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu.

- Publicitate -

În urma dezbaterii publice a proiectului ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei naţionale nr. 1/2011 prin care se asigură cadrul legal pentru plata/decontarea transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, la care au participat reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Elevilor şi ai altor asociaţii ale elevilor, reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, ai Asociaţiei Comunelor din România, ai Avocatului Poporului şi ai societăţii civile, au fost agreate şapte propuneri de îmbunătăţire a proiectului de act normativ, a informat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Citește și: „Pactul pentru Tineri” – un demers inițiat pentru o generație de copii care așteaptă să fie salvată

Astfel, s-a agreat creşterea de patru ori a sumei acordate pentru transportul elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu.

„Pentru facilităţile de transport acordate elevilor, se asigură o sumă forfetară lunară de 60 de lei/lună pentru distanţa de până la 3 km, iar pentru distanţele ce depăşesc 3 km suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru.

- Publicitate -

În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport”, a explicat Cîmpeanu, într-o postare pe Facebook.

Citește și: Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturi peste normalul perioadei

În situaţia în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, din cauza practicării unor tarife excesive ajungând până la 30 lei/km/lună, faţă de alte situaţii în care tariful este de 3 lei/km/lună, diferenţa poate fi decontată din bugetele Consiliilor judeţene.

Potrivit ministrului, s-a mai agreat ca majorarea cuantumului minim să poată fi făcută prin hotărâre a Guvernului pentru a asigura flexibilitate în funcţie de evoluţia situaţiei economice şi sociale.

- Publicitate -

De asemenea, s-a propus asigurarea cadrului legal care să permită autorităţilor locale să susţină transportul specializat de tip curse şcolare pentru deplasarea de la/până la unitatea de învăţământ pentru toate nivelurile – primar, gimnazial şi liceal.

Citește și: Trafic restricționat pe drumul Buzău – Ploiești din cauza unui accident rutier

„Alocaţia forfetară este neimpozabilă şi nu va fi luată în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie necesar pentru obţinerea bursei de studiu şi/sau bursei de ajutor social.

Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază şi localitatea de domiciliu din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, atât pentru contravaloarea a patru călătorii dus-întors/lună, cât şi pentru contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale. Decontarea se face pe baza documentelor de transport”, a indicat ministrul Cîmpeanu.

- Publicitate -

Bursa socială pentru transport, eliminată până de curând

Bursa socială pentru transport, în valoare de 200 de lei, a fost eliminată de Ministerul Educației prin Ordinul de ministru nr. 5.379 din 7 septembrie 2022. Decizia nu a fost anunțată oficial.

Liceenii din mediul rural care învață într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, beneficiau de bursa de ajutor social, iar acordarea ei nu era condiționată de venitul net lunar al familiei. Măsura fusese introdusă în 22 decembrie 2021, prin ordinul de ministru 5.870/2021.

Articolul din ordinul nou elimina liceeni de pe lista beneficiarilor de bursă socială pentru transport.

- Publicitate -

Citește și: Ploiești Shopping City organizează Expoziția „First Kids on Mars”. Copiii vor călători pe planeta Marte, cu ajutorul realității augumentate

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Exclusiv

Mașinile localnicilor din Brazi au devenit ”dalmațiene”. Petele nu au ieșit nici la spălătoriile auto

”Am crezut că este praf saharian, dar nici la spălătoria auto nu a ieșit”

Cum arată Parcul Bucov după Republik Fest [FOTO]

Imagini surprinse a doua zi după terminarea festivalului

Ce măsură ar trebui să ia viitorul primar al Ploieștiului pentru subvenția la apă caldă și căldură?

Rezultatele sondajului la care au răspuns peste 1300 de cititori

Imagini superbe de la Republik Fest, un festival care a adunat oamenii frumoși la Ploiești

Un eveniment care a pus Ploieștiul pe harta orașelor civilizate

Tot ce trebuie să știi despre festivalul Republik Fest care începe astăzi la Parcul Bucov

Unde parchezi, cum ajungi și care este programul

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Adolescentă de 18 ani,din Florești, dispărută de acasă. Ați văzut-o?

Polițiștii prahoveni sunt în alertă după ce o adolescentă ce doar 18 ani a dispărut de la domiciliu

Cum a fost la Republik Fest: Am avut o surpriză de proporții!

Republik Fest, primul festival fusion-simfonic din România, organizat de...

Băncile refuză să acorde Termo Ploiești credite pentru gazele necesare căldurii de la iarnă

Probleme pentru încălzirea a peste 50.000 de apartamente din Ploiești

Un buchet de flori pentru doamna nu e „șpagă”

Din atitudinea relaxată a puștiului din poză mi-am dat seama că alea trei crizanteme pe care le avea în mână nu aveau menirea de a-l „recompensa” pe parcursul noului an școlar cu vreun favor sau notă mare

Accident grav în comuna Vâlcănești, sat Treistioara

Un accident rutier a avut loc luni după amiază,...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: Relația dintre credință și longevitate

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Smiley, Andra și Puya cântă la Sinaia Forever 2024

Detalii din culisele organizării festivalului

Ce surprize îi așteaptă pe participanții de la Republik Fest organizat în acest weekend la Ploiești

Festivalul se va desfășura în perioada 6-8 septembrie 2024, în Parcul Bucov
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adolescentă de 18 ani,din Florești, dispărută de acasă. Ați văzut-o?

Polițiștii prahoveni sunt în alertă după ce o adolescentă ce doar 18 ani a dispărut de la domiciliu

Cum a fost la Republik Fest: Am avut o surpriză de proporții!

Republik Fest, primul festival fusion-simfonic din România, organizat de...

Băncile refuză să acorde Termo Ploiești credite pentru gazele necesare căldurii de la iarnă

Probleme pentru încălzirea a peste 50.000 de apartamente din Ploiești

Un buchet de flori pentru doamna nu e „șpagă”

Din atitudinea relaxată a puștiului din poză mi-am dat seama că alea trei crizanteme pe care le avea în mână nu aveau menirea de a-l „recompensa” pe parcursul noului an școlar cu vreun favor sau notă mare
- Publicitate -