- Publicitate -

Țeparii de pe OLX au inventat o nouă metodă de fraudă. Ce mesaje vocale trimit escrocii [AUDIO]

Țeparii de pe OLX prind din ce în ce mai mult tupeu. Un cititor ne-a trimis mesaje vocale primite din partea unui așa zis cumpărător. Abordarea victimelor are loc tot pe whatsapp, de pe un cont care, la prima vedere, pare cât se poate de autentic. În spatele domnișoarei din poza de profil, „Adela” în cazul de față, se ascund, însă, escroci care nu urmăresc altceva decât să îți golească contul. Iar tupeul lor nu cunoaște limite.

Dincolo de mesajele „clasice”, hoții și-au îmbunătățit tehnica. Mai nou, recurg la înregistrări audio, asta pentru a părea cât mai credibili.

Cer date despre produs, vor să știe dacă are vreun defect, iar apoi trimit un al doilea mesaj vocal.

Citește și: ”Țeparii” de pe olx sunt insistenți. Ce replică a primit unul dintre ei

Într-o română stricată, semn că folosesc Google translate, atacatorii  îți transmit că locuiesc la distanță  și ar prefera ca tranzacția să aibă loc prin sistemul de plată OLX. Numai că OLX nu are un sistem de plată. Scopul escrocilor este acela de a-i convinge pe utilizatori să-și dea de bună voie datele bancare.

Odată ce sesizează că te-ai prins de țeapă, domnișoara din poza de profil dispare, escrocii reorientându-se, evident, către noi potențiale victime.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi