Secretariatul de Stat pentru Revoluționari din subordinea Guvernului i-a retras titlul de revoluționar fostului președinte Ion Iliescu. Decizia vine ca urmare a unei sesizări depusă de Asociația 21 Decembrie 1989.
Asociația 21 Decembrie 1989 a cerut Secretariatului de Stat pentru Revoluționari (SSR) retragerea titlului de revoluționar lui Ion Iliescu pentru că acesta nu ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de lege.
SRR a decis că Iliescu nu a primit legal acest titlu și a cerut demararea acțiunii de anulare a certificatului în instanța de contencios administrativ.
Citește FOTO-Un ceas Rolex, care i-a aparținut lui Ion Iliescu, vândut cu 22 000 de euro la licitație
”Ulterior pronunțării de către instanță a hotărârii judecătorești de anulare se va transmite o adresă către Serviciul pentru revoluționari în vederea retragerii titlului” se arată în documentul citat de ziare.com.
Dacă instanța va decide anularea certificatului de revoluționar, Iliescu va pierde mai multe drepturi, precum: prioritate la închirierea şi cumpărarea de locuinţe din fondul de stat, acces gratuit la tratament şi consultaţii în spitalele şi policlinicile Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Apărării Naţionale, medicamente gratuite și acces gratuit la sanatorii şi baze de tratament aparţinând Ministerului Sănătăţii.