Doi șoferi, unul în vârstă de 73 de ani și altul în vârstă de 28 de ani au fost transportați la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în Ploiești.
Potrivit IPJ Prahova, evenimentul s-a produs la intersecția străzilor Mărășești și Cosminele și au fost implicate două autoturisme.
„Un bărbat în vârstă de 73 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Mărășești, la intersecția cu strada Cosminele a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 28 de ani.
Ambii conducători auto au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate” au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru Observatorul Prahovean că vinovat de producerea accidentului ar fi șoferul în vârstă de 73 de ani care a intrat în intersecție pe culoarea roșie a semaforului.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat faptul că niciunul dintre cei doi șoferi nu consumase băuturi alcoolice înainte să se urce la volan. Nu sunt raportate probleme de trafic.