Lydia Nesterenko, o jurnalistă din Ucraina care s-a refugiat în Prahova, publică în Observatorul Prahovean articole despre ce se întâmplă în țara sa, ocupată de trupele rusești. În articolul de astăzi, Lydia aduce în atenția opiniei publice drama lui Andriyko, un copil de numai 2 ani, care și-a pierdut ambele picioare după ce o bombă a căzut în locuința unor apropiați ai familiei.
Războiul a schilodit multe vieți, din nefericire și viața unui copil ucrainian, Andriyko Tomchuk, care locuia în Korosten, regiunea Zhytomyr.
În noaptea fatidică, băiețelul împreună cu părinții și sora lui și-a petrecut noaptea la niște prieteni. Totul s-a întâmplat într-o secundă – explozia unei bombe cu dispersie i-a rănit băiețelului picioarele.
Pentru că familia locuia într-un bloc de locuințe înalt, în acea seară au decis să meargă la niște cunoștințe care stăteau la casă, crezând că așa vor fi mai în siguranță. Din păcate, așa cum am văzut în acest război, nu există locuri sigure în fața bombelor.
Andriyko are doar 2 ani și 7 luni. El a fost dus la spital în stare critică. Din fericire, viața lui a fost salvata, dar doctorii au trebuit să îi amputeze ambele picioare din cauza rănilor severe.
Veștile despre tragedia familiei s-au răspândit rapid în oraș, pe rețelele sociale, în comunitate. În scurt timp s-a strâns o sumă importantă de bani pentru tratamentul băiatului. Părinții lui Andriyko au fost susținuți și de autoritățile locale și au primit ajutor financiar din bugetul orașului.
Pentru moment situația băiețelului este stabilă, iar familia a fost ajutată să ajungă în Germania pentru tratament și pentru protezele necesare.
In noaptea aceea, atacul cu rachete al armatei ruse asupra zonei rezidențiale s-a soldat cu moartea unei persoane, două persoane rănite și 10 case distruse.
Viața de azi a ucrainenilor este împărțită între “înainte” și “după”. Războiul nu iartă nicio familie. Își lasă amprenta peste noi toți. Sfâșie sufletele ucrainenilor.
Țara mea natală este scăldată în lacrimi și sânge. Se fac sacrificii umane enorme, iar lista de destine schilodite crește în fiecare clipă.
Copiii noștri sunt obligați să-și trăiască copilăria în condiții de război, să devină martorii unei istorii sângeroase, iar asta mi se pare cel mai rău lucru.
Acest articol este semnat de Lydia Nesterenko. Află-i povestea de aici: O jurnalistă din Ucraina care s-a refugiat în Prahova, vorbește despre ororile războiului: ”Diminețile mele încep cu mesajul: Este toata lumea în viață?”
Galerie FOTO
Versiunea în limba ucraineană:
Ця війна скалічила багато життів, на жаль, серед них і життя маленького українця, Андрійка Томчука, який мешкає в м. Коростень, що на Житомирщині. У фатальну ніч хлопчик зі своїми батьками та сестричкою ночували у друзів. Все сталося миттєво – розрив касетної бомби травмував ніжки хлопчика. Взагалі родина жила в багатоповерхівці та того вечора вирішила піти до своїх знайомих, які мешкали в приватному будинку. На той момент їм здалося, що там буде безпечніше. Як бачимо безпечних місць від бом не має. Андрійкові всього 2,7 років, у важкому стані дитину привезли до лікарні. На щастя життя врятували, проте лікарям довелося ампутувати ніжки, настільки були серйозними ушкодження. Новина про трагедію в родині миттєво розлетілася по місту, в соцмережах, серед простих людей. За короткий термін на лікування хлопчика була зібрана велика сума коштів. Батьків Андрійка підтримала і міська влада, родині виділили допомогу з міського бюджету.
На сьогодні стан хлопчика стабілізувався, родині допомогли виїхати до Німеччини для подальшого лікування та протезування дитини.
Тієї ночі в Коростені внаслідок ракетного удару російських збройних сил по приватному сектору загинула одна людина, ще двоє постраждали, а також було зруйновано 10 будинків.
На сьогодні життя українців розділилося на “до” і “після”. Війна не оминула жодну родину. Вона залишає на кожному свій відбиток. Вона роздирає душі українців. Моя рідна земля обливається сльозами та кров’ю, несе колосальні людські жертви та поповнює список скалічених доль. Найстрашніше, що дитинство змішалося зі смаком війни і наші діти стали живими свідками кривавої історії.
