- Publicitate -

Voluntar pentru ajutorarea mamelor soldaților ruși de pe frontul din Ucraina: “Este o mare de lacrimi”

Un grup de lucru independent care urmărește soarta fiilor ruși trimiși să lupte în Ucraina face față cu greu rapoartelor referitoare la pierderile majore și moralul scăzut al acestora. Articolul original, în limba engleză, este disponibil AICI.

Telefonul Svetlanei Golub nu a încetat să mai sune încă de joia trecută. La celălalt capăt al liniei, membrii familiilor în lacrimi din întreaga Rusie au încercat frenetic să-și dea seama de soarta fiilor, fraților și soților lor care luptă în războiul sângeros al Rusiei împotriva Ucrainei.

„Este o nebunie!”, a spus Golub, arătând spre telefonul ei care sună din nou. „Primim sute și sute de apeluri. Este o mare de lacrimi!”

Golub este șefa comitetului mamelor soldaților ruși, un ONG care militează pentru drepturile soldaților, organizație care a devenit principalul punct de contact pentru rudele îngrijorate ale soldaților ruși.

„Vedeți, v-am spus!”, a ridicat Golub din umeri, preluând un alt apel în timpul unui scurt interviu purtat în biroul ei situat într-o zonă rezidențială din nord-estul Moscovei.

„Telefonul sună și iar sună. Toată lumea este foarte ocupată, primim constant oameni, primim cereri. Reprezentăm interesele familiilor în instanță și aducem îngrijorările lor în fața autorităților!”, a spus Golub.

Familiile celor care luptă împotriva războiului nu au primit practic nicio informație despre implicarea celor dragi în conflict. Pe măsură ce luptele se intensifică, mai multe rude ale zecilor de mii de soldați dislocați apelează la grupuri precum cel condus de Golub.

„Familiile soldatilor noștri sunt complet lăsate în întuneric. Habar nu aveau că urmează să se întâmple o operațiune militară specială!”, a spus Golub.

Într-unul dintre apelurile primite de organizație și auzite și de noi, o mamă în lacrimi a implorat-o pe Golub să-i găsească fiul despre care aceasta spune că nu a mai auzit nimic de la începutul lunii Februarie.

„Știu că situația este foarte gravă atunci când familiile lor îmi mărturisesc că nu mai pot lua legătura cu soldații…”, a spus Golub.

Pe timp de pace, grupul apără de obicei drepturile soldaților dar acum eforturile sale sunt complet concentrate pe războiul din Ucraina. Golub a declarat că organizația sa folosește propria bază de date pentru a localiza soldații, trimițând solicitări oficialilor cu privire la locul și statutul acestora.

De-a lungul dimineții, Golub a primit apeluri de la rudele soldaților spunând că cei dragi le-au mărturisit că ei nu sunt dispuși să lupte în Ucraina. O mamă din regiunea sudică a Daghestanului a declarat în permanență că fiul ei, care se afla în prima linie, le-a spus ofițerilor săi că nu dorește să participe la acest conflict. Superiorii i-au răspuns rânjind că nu are de ales.

„Acest lucru chiar nu ar trebui să se întâmple!”, a mai spus Golub.

În ciuda previziunilor serviciilor de informații occidentale, trupele ruse nu au reușit până acum să cucerească Kievul și se ridică semne de întrebare cu privire la moralul și pregătirea trupelor.

Rob Lee, expert militar pentru zona Rusiei și fost pușcaș marin american, a declarat că situația de la fața locului a indicat faptul că mulți soldați par insuficient pregătiți pentru război.

„Devine clar că Putin le-a spus doar ofițerilor de rang înalt despre această invazie. Soldații par să nu știe complet care este misiunea lor în Ucraina”, a spus Lee. Potrivit lui Lee, această lipsă de pregătire ar putea avea un „impact masiv” asupra moralului soldaților, deoarece Rusia intenționează să-și intensifice luptele în timp ce se confruntă cu o rezistență ucraineană puternică și largă.

„Trebuie să-ți antrenezi psihologic soldații pentru a lupta împotriva oricărui tip de insurgenți. Din punct de vedere emoțional, este foarte greu să lupți împotriva unei țări ai cărei oameni nu vor ca tu să fii acolo. Armata rusă a comis deja unele greșeli foarte elementare de la nivel strategic la tactic. Problema moralului ar scădea și mai drastic dacă vor fi lupte de guerilla urbană cu toate consecințele mortale pe care le poate aduce acest tip de război”, a adăugat el.

În afară de asistarea familiilor care încercau să-și localizeze rudele, Comitetul Mamelor Soldaților Ruși speră, de asemenea, să aducă înapoi trupurile soldaților care au fost deja uciși.

Golub a spus că au decis să ia problema în propriile mâini după ce și-au dat seama că Ministerul Rus al Apărării „se delimitează” deocamdată de chestiunea repatrierii trupurilor soldaților căzuți.

Citește și Armata ucraineană le-a invitat pe mamele soldaţilor ruşi capturaţi pe teritoriul său să vină să îi ia

Rusia a lansat până acum puține informații despre daunele umane pe care Ucraina le-a provocat trupelor sale. Duminică, Ministerul Rus al Apărării a recunoscut pentru prima dată că printre camarazii lor se numără și „soldați morți și răniți”, dar a adăugat că „numărul naționaliștilor [ucraineni] anihilați depășește cu mult „numărul victimelor rusești”.

Trei corpuri de armată rusești au anunțat până acum că soldații lor au fost uciși în conflict însă Golub și experții militari independenți precum Lee cred că Rusia ar putea omite intenționat numărul real al morților.

„Războaiele duc întotdeauna la decese. Din numeroasele conversații la care am avut acces, purtate între soldați și familiile lor, am tras concluzia că mulți ruși au murit deja!”, a spus Golub.

Și alte informații indică posibilitatea ca Rusia să se confrunte cu pierderi grele. Oficialii ucraineni au postat fotografii grafice pe Telegram, care arată ceea ce s-a presupus a fi cadavrele unor soldați ruși uciși în acțiune. Ucraina susține că peste 5.000 de soldați ruși au fost anihilați în primele patru zile de luptă.

Golub speră doar că luptele se vor încheia în curând.

„Conflictele înseamnă întotdeauna multă suferință. Vă rog, ambele părți trebuie să se oprească!”, a spus ea, adăugând că și-ar dori „să-i încuie pe Putin și Zelenskiy într-o cameră și să nu-i lase să iasă până când nu vor găsi o soluție. Nici măcar apă sau pâine nu le-aș da, pentru a accelera procesul!”, a mai adăugat ea.

Deși a primit până acum sute de apeluri și mesaje, de la începutul războiului, ea a privit acum în gol lăcrimând și încă vizibil zdruncinată după cel mai recent apel telefonic primit de la o mamă aflată în deosebită dificultate.

„Nu te obișnuiești niciodată cu această suferință – este imposibil!”

Sursă text și foto: The Guardian

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

- Publicitate -

Articole asemănătoare

O depășire pe linia continuă, cauza accidentului de luni seară de pe DN 1B, din Prahova

Un accident rutier grav, în urma căruia un șofer în vârstă de 47 de ani a ajuns la spital s-a produs luni seară pe...

Două mașini implicate într-un accident la Râfov. Două persoane sunt rănite

Două persoane au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs luni dimineață, în jurul orei 10.45, la Râfov. UPDATE: Accidentul s-a produs pe DJ...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Petrolul s-a calificat în noul format al Cupei României, după 4-0 cu CSC Șelimbăr

Noul format al Cupei României prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior...

Șeful Protecției Consumatorului despre meniul din restaurante: „E greu de crezut că lăbuța de crocodil sau cotletul de zebră sunt proaspete”

„Este greu de crezut că cotletul de zebră și lăbuța de crocodil se vând la fel de bine ca pieptul de pui. Dar, totuși,...

Povestea de succes a companiei Verytas, condusă de Aurelian Amuza. Cum a ajuns să construiască un bloc cu birouri și apartamente de lux în...

În zona 0 a municipiului Ploiești, pe strada Bucegi la nr 12, se construiește primul bloc cu birouri și locuințe de. Imobilul, vecin cu...

Petrolul vinde la pachet biletele pentru cu meciurile cu FCSB și FC Argeș. Cât costă

Petrolul Ploiești vinde, la pachet, bilete la meciurile pe care le va disputa cu FCSB și FC Argeș, pe stadionul Ilie Oană. Prețurile pornesc...

Ce despăgubiri primesc victimele accidentelor rutiere, pe cale amiabilă sau în instanță – Ce reprezintă ”punctajul traumatologic”

Știm că suntem obligați să încheiem asigurări de răspundere civilă auto (RCA), dar puțini cunosc ce drepturi au și prin ce proceduri complicate își...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -