- Publicitate -

Armata ucraineană le-a invitat pe mamele soldaţilor ruşi capturaţi pe teritoriul său să vină să îi ia

Conform agenției AFP, oficialii din Kiev spun că au luat zeci de prizonieri ruși timp de o săptămână, de când a început invazia cu vecinilor lor de la est. Gestul făcut astăzi de oficialii armatei din Ucraina vine ca o palmă dată celor care încearcă să se impună prin violență.

- Publicitate -

„A fost luată decizia de a-i preda pe soldaţii ruşi mamelor lor dacă acestea vin să îi ia în Ucraina, la Kiev”, a transmis Ministerul ucrainean al Apărării într-un comunicat.

Ministerul a publicat numerele de telefon şi o adresă de e-mail prin care mamele pot obţine informaţii despre fiii lor prizonieri în Ucraina.

În cazul în care detenţia fiilor lor este confirmată, femeile ruse sunt invitate să meargă în Polonia, apoi să intre în Ucraina printr-un punct de trecere a frontierei.

„Veţi fi primite şi însoţite la Kiev, unde îi veţi putea lua pe fiii voştri”, a subliniat Ministerul Apărării ucrainean.

„Spre deosebire de fasciştii lui Putin, noi, ucrainenii, nu ducem un război împotriva mamelor şi copiilor lor capturaţi”, se mai arată în comunicat.

În timpul conflictului dintre Moscova şi separatiştii ceceni din anii 1990 şi 2000, numeroşi tineri recruţi ruşi au fost trimişi pe front, iar unii au căzut prizonieri.

- Publicitate -

Mame ale soldaţilor s-au mobilizat atunci pentru a-i aduce înapoi pe supravieţuitori sau pentru a lua cadavrele, fără a ezita să meargă la faţa locului, o mişcare ce a alimentat atunci proteste anti-război în Rusia.

surse AFP și Agerpres

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...
Emisiuni
- Publicitate -

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia de gratuitate la transport în Ploiești

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia, începând cu 1 aprilie 2024, de gratuitate la transportul în comun în Ploiești....

Tarifele RCA rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, prelungirea perioadei în care tarifele polițelor asigurărilor de răspundere civilă auto rămân plafonate. ”Măsura este necesară pentru a...

Domnule Volosevici, ce faci dacă te surprinde un cutremur la spitalul Schuller?

Zilnic, între orele 13 și 14, colegul și prietenul Mihai Nicolae îi invită pe ploieștenii care trec prin  fața sediului Primăriei să se oprească...
Emisiuni
- Publicitate -