Proiectul de rectificare de buget figurează, miercuri, pe ordinea de zi a Consiliului Local Ploiești. De data aceasta, rectificarea de buget aduce diminuarea fondurilor pentru anumite instituții din subordinea Consiliului Local. Bani vor fi alocați în schimb pentru rambursarea creditelor, dar vor exista și noi alocări de fonduri pentru SC Transport Călători Express.
Bugetul municipiului Ploiești va fi diminuat, cu peste 138 de milioane de lei, conform proiectului aflat pe ordinea de zi a Consiliului Local Ploiești. Astfel, dacă propunerea va fi aprobată, veniturile totale ale bugetului local, în valoare de 811.134.650 de lei vor ajunge la 672.299.830 lei.
La venituri proprii, față de suma inițială de peste 470 de milioane de lei se propune o majorare cu peste 8,4 milioane de lei, suma totală ajungând la 479.274.410 lei.
La capitolul cheltuieli suma diminuată este de peste 138 milioane de lei, fiind prevăzută, în schimb, o suplimentare cu peste 2,3 milioane de lei pentru rambursarea creditelor, dar și 115.000 lei pentru dobânzi.
La capitolul Ordine Publică se propune o diminuare cu peste 79.000 de lei, la Poliția Locală, dar și la Capitolul Învățământ, unde suma diminuată este de peste 19,7 milioane de lei, influența cea mai mare fiind dată de proiectele FSE unde bugetul se diminuează.
Capitolul Sănătate va beneficia de o suplimentare de fonduri de 957.000 de lei, însă este diminuat, cu 977.000 de lei Capitolul Cultură, Recreere și Religie.
SC Transport Călători Express va beneficia de o nouă suplimentare a finanțării, cu 500.000 de lei, bugetul total al operatorului de transport din municipiul Ploiești ajungând în 2021 la peste 62,5 milioane de lei
