Incidentul a fost anunțat la 112, marți în jurul orei 14.00. ISU a deplasat o echipă de intervenție pentru a o ajuta pe angajata care și-a prins mâna într-un tambur de presat vatelină.
UPDATE Comunicatul IJP Prahova:
În jurul 14:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, angajatul unei societăți comerciale din orașul Mizil, s-ar fi accidentat în timpul programului de lucru.
Este vorba despre o femeie de 25 de ani, care și-ar fi prins brațul într-un utilaj.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.
Știrea inițială
Conform ISU Prahova, s-a intervenit de urgență, reușindu-se extragerea membrului superior al angajatei care lucra într-o croitorie de pe strada Recoltei.
Mâna a fost prinsă doar până la încheietură, însă din cauza hemoragiei puternice încă nu se cunoaște momentan gravitatea amputației. Tinerei i se acordă primul ajutor.
Victima a fost transportată la spitalul județean de urgență.
Urmează cercetarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul de muncă. Revenim cu detalii.
