- Publicitate -

Apel umanitar. Daniel, în vârstă de 18 ani, diagnosticat cu cancer, are nevoie de ajutor

Data:

Distribuie articolul:

Daniel, în vârstă de 18 ani, elev la Liceul Tehnologic UCECOM Spiru Haret Ploiești, a fost diagnosticat, în luna iunie 2019, cu cancer nazofaringian. Adolescentul a urmat un lung șir de ședințe de chimioterapie. Numai că, anul trecut, la câteva luni după ce lucrurile păreau că s-au rezolvat, Daniel a început să aibă dureri insuportabile la șold și la piciorul stâng, iar diagnosticul a fost unul crunt, inclusiv pentru familia greu încercată. Tânărul a fost diagnosticat cu o nouă tumoră, de data aceasta în zona hemibazinului stâng.

- Publicitate -

Povestea lui Daniel, în vârstă de 18 ani, din satul Țânțăreni, comuna Blejoi, a început în urmă cu doi ani.

În 2019, Daniel a fost diagnosticat cu cancer nazofaringian. Optimist, Daniel a reușit să treacă cu bine peste lungul șir de ședințe de chimioterapie. Iar la acea dată, rezultatele analizelor erau îmbucurătoare. Numai că, după alte câteva luni, au apărut alte probleme.

„Sunt disperată. Am un băiat care are 18 ani. În 2019 a fost diagnosticat cu cancer nazofaringian. În februarie 2020 a terminat curele de chimioterapie, dar după câteva luni a început sa aibă dureri de șold și la piciorul stâng. Inițial ni s-a spus că este posibil să fie o reacție de la curele de chimioterapie, dar durerile au continuat fără să cedeze la analgezice”, este, pe scurt, povestea tristă spusă de Florentina Zenaida Lemnaru, mama lui Daniel, care a lansat, pe o rețea de socializare, un apel disperat prin care solicită sprijinul oamenilor cu suflet.

- Publicitate -

Contactată telefonic, Florentina Zenaida Lemnaru ne-a povestit că, în urma unui nou șir de investigații medicale, diagnosticul a fost unul crunt. Daniel a fost diagnosticat cu mai multe formațiuni tumorale la hemibazinul stâng. La finele lunii ianuarie 2021, la o unitate medicală din București, s-a intervenit din nou chirurgical, pentru realizarea unei biopsii din formațiunile tumorale de la nivelul hemibazinului stâng.

„Acum așteptăm rezultatul biopsiei”, a precizat mama lui Daniel, care trece, din nou, printr-un adevărat calvar.

„Problema mea mare este că el are dureri foarte mari și că acestea nu cedează la analgezice. Situația financiară a noastră nu este roz. Soțul meu a făcut o operație la coloană și a rămas cu o semipareză, fiind beneficiar al unei pensii de boală. Am ajuns să lucrez în două locuri noaptea să fiu cu ei ziua. De tratament la privat nici nu îndrăznesc”, a mai povestit mama lui Daniel pe pagina de Facebook.

- Publicitate -

Cei care vor să sprijine familia greu încercată pot dona în contul alăturat:

Banca Transilvania

Titular cont: Lemnaru Florentina Zenaida

- Publicitate -

IBAN RO46BTRLRONCRT0538831501

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

5 COMENTARII

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Imagini cu puiul de delfin Baby de la unul dintre ultimele lui spectacole din Delfinariul Constanța [VIDEO]

VIDEO: Puiul de delfin Baby, născut în captivitate, a murit la delfinariul din Constanța. Un cititor ne-a trimis imagini surprinse la unul dintre ultimele spectacole în care Baby a încântat asistența cu un program de excepție.

Sala de lupte de la CS Petrolul Ploiești a fost renovată printr-o sponzorizare a Dosco România

Sala de lupte a Clubului Sportiv Petrolul Ploiești a...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: ”Iubirea este cheia longevității”

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Candidatura lui Mircea Geoană, susținută de Partidul România în Acțiune

Cum se va implica Partidul România în Acțiune la alegerile prezidențiale din toamnă
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -