- Publicitate -

Reacția IJP Prahova, după ce un polițist și soția sa au fost bătuți și amenințați cu moartea. De ce agresorii nu au fost acuzați de ultraj

Un polițist aflat în concediu și soția sa au fost agresați verbal și fizic de doi indivizi pe raza comunei prahovene Bătrâni. În urma incidentului produs aseară, agresorii sunt cercetați doar pentru loviri și amenințări, nu și pentru ultraj.

Cei doi se deplasau cu mașina pe DC 34, pe raza comunei Bătrâni, când la un moment dat au văzut o mașină și o căruță staționând și blocând ambele sensuri.

- Publicitate -

”Șoferul și căruțașul stăteau de vorbă în mijlocul drumului și nu puteau fi ocoliți. După cinci minute de așteptare, soția mea, care se afla la volan, a claxonat.

În acel moment, cei doi frați, pe care îi știam ca fiind recalcitranți din perioada în care am fost șef de post la Bătrâni (n.r. acum polițistul își desfășoară activitatea la Vălenii de Munte) au venit la mașină, înjurând și amenințând.

- Publicitate -

Am fost recunoscut pentru că unul dintre ei mi-a spus – Ce mă, nu mai ești șmecher să ne dai amenzi?” a declarat victima pentru observatorulph.ro.

Polițistul, aflat în concediu de odihnă, susține că a încercat să-i calmeze pe cei doi, spunându-le că vor doar să-și continue drumul, însă a fost lovit în mod repetat, cu pumnii și picioarele.

”Am refuzat să ripostez și am încercat să eschivez cât mai multe dintre lovituri. Și soția mea a fost îmbrâncită și înjurată. Ne amenințau că ne dau foc la casă, la mașină, la familie. Prietenii cu care eram în mașină au sunat la 112, iar cei doi s-au potolit când au venit colegii de la post”, spune polițistul.

- Publicitate -

Cei doi agresori sunt cercetați acum pentru lovire și amenințări, nu și pentru ultraj (detalii AICI)

La solicitarea observatorulph.ro  reprezentanții IJP Prahova au transmis următorul punct de vedere:

La data de 30 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drajna au fost sesizați cu privire la faptul că pe un drum comunal are loc un conflict între persoane aflate în trafic.

- Publicitate -

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din verificările efectuate a reieșit faptul că un lucrător de poliție, aflat în concediu de odihnă cât și soția acestuia în timp ce se deplasau cu un autoturism pe un drumul comunal din satul Bătrâni, condus de soție, ar fi fost implicați într-un conflict cu doi bărbați care inițial se pare că blocaseră calea de acces.

Bărbatul însoțit de femeie ar fi fost lovit în zona feței, fără a necesita intervenția medicală. Ulterior, femeia ar fi fost împinsă de către cei doi bărbați, fără a-i provoca leziuni.

Din cercetări nu a rezultat faptul că cei doi bărbați îl cunoșteau anterior pe bărbatul lovit, acesta nu și-a declinat calitatea de polițist, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”lovirea sau alte violențe” și “amenințare”.

- Publicitate -

Totodata, o echipă de ofițeri din Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova verifică circumstanțele în care polițistul a fost implicat în eveniment și relaționează cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte pentru măsuri legale.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -