Armele la control! Ce au găsit polițiștii din Băicoi și Mizil în urma verificărilor

0
arme_980c4.JPG

arme_980c4.JPG

Polițiștii de investigații criminale din Băicoi și Mizil au realizar o serie de verificări pe linia deținătorilor de arme. Au găsit nereguli și au întocmit și două dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Conform informațiilor furnizate de IJP Prahova, în primul caz, din cercetări a rezultat că o femeie în vârstă de 54 de ani, din orașul Băicoi, în calitate de deținător a două arme, nu ar fi luat măsurile necesare pentru a obține avizarea permisului de port-armă, în termenul legal. Polițiștii au ridicat armamentul și muniția în vederea confiscării .

De asemenea, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din orașul Mizil, care nu avea permis de port-armă, ar fi depozitat și păstrat în locuința sa două arme supuse autorizării și muniția aferentă, care au aparținut unui membru al familiei, decedat în anul 2018.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Foto cu caracter ilustrativ

arme_0a3cf.JPG

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here