- Publicitate -

Ce se întâmplă cu bursierii de merit cu aceeași notă. Profesorii decid

Profesorii sunt cei care vor stabili criteriile de departajare pentru elevii cu aceeași medie în vederea acordării burselor de merit. Din noul an școlar, aceste stimulente financiare vor fi acordate pentru 15% din elevii unei clase, cu condiția ca aceștia să aibă medii peste 9.

Ministrul Educației, Daniel David, a afirmat că profesorii trebuie să își asume elementul de descentralizare pe care l-au dorit.

- Publicitate -

„Trebuie să ne asumăm și elementul de descentralizare și mă aștept ca profesorii … Pentru că, pe de o parte, uneori mi se reproșează că reglementez de la nivel de Cabinet de ministru lucruri care se întâmplă în zone foarte specifice din țară și nu le înțelegem foarte bine, iar când las acest lucru în zonele foarte specifice, lumea mă întreabă pe mine ce criterii să pună”.

„Pot să fie multe criterii, nu vreau eu acum să dau sugestii, dar mă gândesc, de exemplu, că ai putea să iei numărul notelor de 10 din media respectivă sau ai putea să vezi numărul notelor de 10 și de la alte discipline.

- Publicitate -

Nu știu, sunt criterii diferite. Mă bazez că profesorii sunt cei care vor știi să gândească aceste metodologii”, a transmis șeful de la Educație.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Cum se va proceda in realitate : elevul care face meditatii la colegul/colega mea care la randul lui/ei imi da alti elevi, va lua bursa. Veti spune, bun si ce se intampla daca amandoi fac meditatii la acelasi profesor/profesoara ? Trecem la urmatorul criteriu: care ofera mai mult. Sa fim intelesi, pe profesori nu ii intereseaza de bursele elevilor, este vorba doar de salariile si drepturile lor. S-au marit salariile de nenumarate ori de catre partidul lor iubit ( il stim cu totii ) iar rata de analfabetism functional este de 42%. La fel, rata de promovare examen titularizare este de aprox. 40% .

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

De ce nu există absolvenți cu indemnizație de șomaj în Prahova? Explicațiile AJOFM

Ca urmare a publicării materialului „Ce arată piața muncii...

Profesoara de matematică din Prahova care predă de 51 de ani: „Mi-am investit energia în sala de clasă, cu copiii”

Născută la Măneciu Pământeni, profesoara de matematică Viorica Preda...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -